Nouă percheziţii domiciliare în judeţele Teleorman şi Olt au făcut polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman. Cei cercetaţi erau bănuiţi de de braconaj cinegetic.
Potrivit polițiștilor, persoanele bănuite ar fi acționat în extravilanul localităților, preponderent pe timpul nopții. Pentru deplasare au folosit autoturisme de teren. La capturarea vânatului, aceștia ar fi folosit câini, precum și o lanternă tip proiector, pentru a fixa vânatul. Captura – căprioare, iepuri, fazani, ar fi fost comercializată, apoi, cu sume cuprinse între 150 și 400 de lei sau ar fi fost folosită pentru consumul propriu. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 17,5 kilograme de carne de căprioară, 20 de iepuri, 3 fazani, 2 proiectoare, 2 autovehicule de teren, scoabe și 14 câini din rasa ogar. Acţiunea a fost făcută de poliţiştii din Olt şi Teleorman, împreună cu jandarmii şi cu suportul Direcției Operațiuni Speciale. În acest moment, cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Alte stiri din data: 14 decembrie 2021
SĂTUI SĂ TRĂIASCĂ CU NOROIUL LA POARTĂ
Mai mulţi locuitori din comuna Malu Mare sunt nemulţumiţi. Ei spun că plătesc taxe şi impozite şi ar trebui să beneficieze de condiţii decente de trai. […]
INTERVIUL ZILEI CU GABRIELA COCOȘ
prof. GABRIELA COCOȘ – coordonator proiect ESRASMUS
ELEVI VÂLCENI LA CURSURI ÎN SPANIA
21 de elevi de la Colegiul Naţional „Matei Basarab”, din Râmnicu Vâlcea, au fost beneficiarii unui proiect de mobilitate Erasmus şi au avut ocazia să facă practică într-o grădiniţă şi […]
REȚINERI ÎN DOSARUL VACCINĂRILOR LA CHIUVETĂ
S-au luat primele măsuri față de cadrele medicale implicate în dosarul vaccinărilor fictive de la centrul din comuna vâlceană Mihăești. Trei din cele șase asistente medicale […]
POLIŢIŞTII ŞI JANDARMII ÎN STRADĂ
Zeci de polițiști au protestat în Piața Prefecturii din Târgu Jiu. Lor li s-au alăturat și angajați din Penitenciar, dar și cadre militare în rezerva. Cea […]
PREGĂTIRI PENTRU VALUL CINCI
Chiar dacă autoritățile anunță relaxări de sărbători, spitalele din Teleorman se pregătesc pentru valul cinci al pandemiei de Covid-19. Experiența ultimilor doi ani i-a făcut pe […]
PERCHEZIȚII LA SAMSARII DE MAȘINI
60 de percheziții au fost astăzi la samsarii de mașini aduse din Germania, Olanda și Belgia. Oamenii legii au avut informații că 3000 de autoturisme au […]
SITUAȚIE TENSIONATĂ ÎN MINERIT
Situația din minerit devine tot mai tensionată. Sute de angajati ai Complexului Energetic Oltenia au continuat și astăzi greva. La Jilț Sud, minerii au refuzat să […]
VREMURI DIFICILE PENTRU PENSIONARI
Sunt vremuri dificile pentru persoanele cu venituri mici, care se gândesc cu temere la majorarea prețurilor la energie și gaze naturale. Cei mai vulnerabili sunt pensionarii, […]
CUNUNII, LA POARTA SĂRUTULUI
Relaxările anunțate de Guvern pentru sărbătorile de iarnă au încurajat mai multe cupluri să se cunune la Poarta Sărutului. Tradiția va continua și în acest an. […]
INTERVIUL ZILEI CU LUMINIȚA ROGOZ
În România sunt peste 30 000 de copii care suferă de diferite forme de autism, iar incidența acestor tulburări este tot mai mare de la an […]
Ultimele stiri:
DERBY ÎN BĂNIE
Tensiune maximă în Bănie înainte de derby-ul etapei din SuperLigă. Stadionul “Ion Oblemenco” va găzdui confruntarea de foc dintre Universitatea și FCSB. Oltenii caută să-și consolideze […]
INTERVIUL ZILEI – MAGNET PENTRU COMPETIŢII INTERNAŢIONALE
Infrastructură sportivă la standarde europene înseamnă şi vizibilitate la nivel extern, prin găzduirea de competiţii la cel mai înalt nivel. Stadionul „Nicolae Mărăşescu” din Bănie a […]
NOI OSEMINTE, RIDICATE DIN CIMITIRUL STREHAREȚI
Criminaliștii au fost, astăzi, în Cimitirul Strehareți din Slatina pentru a face verificări și ridica probe, după ce, în urmă cu două zile, mai mulți saci […]
PERFORMANŢA NU ARE VÂRSTĂ
Astăzi a avut loc deschiderea oficială a Campionatelor Balcanice de Atletism Masters, competiţie găzduită de Craiova. Cea mai numeroasă delegaţie este cea a României, care concurează […]
REȚINUT PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ
Un bărbat de 54 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT Olt într-un dosar de pornografie infantilă și instigare la viol. Anchetatorii spun că, în […]
SCENĂ NOUĂ LA TEATRUL DIN TG. JIU
O nouă etapă pentru viața culturală din Târgu Jiu. Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” și-a extins spațiul de creație prin inaugurarea „Studio ACT”, o sală dedicată spectacolelor […]
„BANDA DESENATĂ BELGIANĂ ÎN ROMÂNIA”
Universul celebrelor benzi desenate belgiene ajunge la Craiova. Alianța Franceză găzduiește de săptămâna aceasta o expoziție inedită, care reunește unele dintre cele mai cunoscute serii francofone […]
CAMPIONATELE BALCANICE MASTERS LA CRAIOVA
Cea de-a 35-a ediție a Campionatelor Balcanice Masters în Aer Liber se desfăşoară în premieră la Craiova. Aproape 800 de sportivi din 17 ţări, cu vârste […]
CENTRU MODERN DE RECUPERARE MEDICALĂ LA GOVORA
Un centru modern de recuperare medicală și tratament balnear va fi realizat în stațiunea Băile Govora, iar în prima parte a anului viitor urmează să își […]
CERCETAT PENTRU TRAFIC DE MINORI
Un tânăr de 22 de ani din județul Dolj este cercetat pentru trafic de minori. Vă amintim că în cazul unui abuz sau exploatarea a copiilor […]




















