Emoții mari pentru mai mulți angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Vâlcea, care au depus jurământul de credință la începutul acestei săptămâni. Este vorba despre personal angajat din sursă externă, care anul trecut a susținut concursul pentru ocuparea mai multor posturi de ofițer și subofițer în cadrul ISU.
Nu mai puțin de 14 funcții de ofițer și subofițer au fost scoase la concurs în 2021 la ISU Vâlcea. Este vorba despre posturi declarate vacante după pensionarea mai multor cadre. O parte dintre cei care au fost declarați câștigători la concursurile organizate de Inspectorat au depus, luni dimineața, jurământul de credință.
În următoarele șase luni, ofițerii și subofițerii încadrați recent vor desfășura misiuni sub tutela unor ofițeri cu experiență în gestionarea situațiilor de urgență, astfel încât să se integreze cât mai ușor în colectivul din care fac parte.