11.000 din cei 16 mii de elevi care învață în școlile din Drobeta-Turnu-Severin vor beneficia de tablete, care să le fie utile în desfășurarea cursurilor. Echipamentele au fost achiziționate în cadrul unui proiect cu fonduri europene în valoare de 2,7 milioane de euro, accesat de Primăria Drobeta-Turnu-Severin, în cadrul căruia au fost cumpărate și 265 de laptopuri pentru profesori, dar și 339 de camere web. Distribuția acestora către unitățile de învățământ a început astăzi, pentru ca în zilele următoare, echipamentele să ajungă la beneficiari.
Profesorii spun că ultimii doi ani au fost extrem de dificili la nivelul școlilor, unde procesul educativ a fost afectat de învățământul online. În contextul în care pare că această criză sanitară s-ar încheia, dascălii spun că ar prefera cursurile cu predare fizică, dar tabletele care vor ajunge la elevi tot le vor fi utile, pentru că cerințele învățământului actual sunt tot mai legate de tehnologia informatică.
Tabletele sunt dotate cu servicii de internet pentru o perioadă de doi ani și vor putea fi folosite de beneficiari doar în procesul educativ
2,7 milioane de euro au fost atrași din fonduri europene, pentru achiziționarea echipamentelor, care nu vor ajunge doar la elevi, ci și la dascăli.
Astfel de proiecte sunt în curs de implementare și în câteva comune de la nivelul județului Mehedinți, dar deocamdată ele nu au ajuns în faza finală.