De teama că nu vor putea suporta facturile prea mari la utilități, unii primari se gândesc la măsuri radicale. Un edil din Gorj are în plan să stingă becurile în localitate pe timpul nopții, timp de câte patru ore. Așa speră să mai reducă din factura la energia electrică. O altă soluție ar fi taxa pe iluminat, dar nu vrea să mai pună o povară pe umerii localnicilor.
Comuna Scoarța numără circa cinci mii de localnici și este una dintre cele mai mari localități din județul Gorj. Este traversată de Drumul Național 67 care, potrivit studiilor de trafic, este cel mai tranzitat din județ. Sutele de becuri de pe stâlpi riscă să fie stinse în curând. Primarul se plânge că nu mai poate ține pasul cu facturile tot mai mari.
Edilul își pune speranțele într-o compensare și pentru primării. Până atunci, propunerea sa este în aşteptare, dar a fost deja agreată de consilierii locali. Anul trecut, peste 100 de mii de lei a cheltuit primăria cu iluminatul stradal. În acest an, autoritățile estimează costuri duble deja.
Cât privește localnicii, părerile sunt împărțite. În timp ce unii nu văd nimic greșit în această situație și nu i-ar deranja dacă ar rămâne în beznă, după miezul nopții, alții se tem că asta ar încuraja hoții să plănuiască spargeri în zonă.
Primarul din Scoarța nu este singurul care s-a gândit la această soluție să facă economii. Și în Turburea, la 45 de kilometri distanță, autoritățile vor să facă același lucru dacă nu vor primi sprijin de la Guvern să poată achita facturile.