Accident rutier pe Valea Oltului cu unul dintre convoaiele NATO intrate aseară prin vama Nadlac. Trei vehicule au fost implicate intr-o coliziune, dar impactul s-a soldat doar cu pagube materiale.Traficul a fost perturbat în zonă, iar timp de mai bine de o oră s-a circulat doar pe un sens de mers.
Incidentul s-a produs in timp ce convoiul militar se deplasa pe Valea Oltului. Trei autovehicule militare au intrat în coliziune în zona localitatii Călinești. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea, impactul între cele trei vehicule care aveau la bord soldati americani s-a soldat doar cu pagube materiale, iar vehiculele nu aveau încărcătură militara.
Masinile fac parte dintr un convoi de 70 de tiruri cu echipament NATO. Este vorba în principal de transportoare blindate Striker dar şi piese de artilerie, geniu şi unităţi sanitare. Contingentul TASk Force Cougar a innoptat in zona de frontiera pentru a le permite şoferilor să efectueze timpul legal de odihna, iar dimineata masinile au format convoaie de câte 20 de trailere escortate de poliţia militară. Tot aseara 5 elicoptere NATO de tip Apache si Blackhawk sosite de la Craiova au aterizat pe aeroportul din Timisoara in drum spre Ungaria. Alte 5 elicoptere NATO sunt programate sa realimenteze pe Aeroportul din Timisoara inainte de a decola spre Polonia.