Poluare masivă la marginea orașului Drobeta-Turnu-Severin. Un nor gros de fum s-a extins chiar și dincolo de granița cu țara vecină, Serbia, după ce persoane necunoscute au aruncat pe un câmp din nordul orașului sute de anvelope, apoi le-au dat foc.
Astfel de situații sunt frecvente în zona de nord a orașului Drobeta-Turnu-Severin. Comisarii gărzii de mediu spun că ele se petrec mai ales noaptea, când cetățeni certați cu legea aruncă anvelopele pe câmp, apoi ca să scape de ele le pun foc. Sesizați, comisarii gărzii de mediu au demarat o anchetă pentru a descoperi vinovații, care riscă amenzi drastice. Pentru astfel de situații, în cazul persoanelor fizice, amenzile pot ajunge chiar și la 60.000 de lei, numai că sunt foarte puține cazurile în care acești indivizi certați cu legea sunt prinși.