Apar primele efecte negative în economia vâlceană. Pe fondul războiului din Ucraina, precum și din cauza creșterii prețului la gaze naturale și energie electrică, Combinatul Chimic Oltchim își reduce activitatea. Trei secții consumatoare de gaz se vor închide pe termen nelimitat, iar angajații riscă să fie trimiși în șomaj. Conducerea Chimcomplex S.A., companie strategică pentru economia românească, care deține în prezent platforma industrială de la Onești, precum și fostul combinat chimic Oltchim, din Râmnicu Vâlcea, a anunțat zilele acestea că este nevoită să ia măsuri drastice pentru stabilitatea companiei. Astfel, trei secții consumatoare de gaz din cadrul combinatului din Râmnicu Vâlcea se vor închide pe termen nelimitat. Decizia a fost determinată, în primul rând, de noile condiții de creștere a costurilor materiilor prime și, în secundar, de războiul din Ucraina. Conflictul armat a determinat multe state din Uniunea Europeană și mari companii să minimizeze dependența de gazul rusesc. Reprezentanții Chimcomplex S.A susțin că vor încerca să găsească soluții pentru protejarea angajaților însă, dacă prețurile materiilor prime vor continua să crească, se vor face disponibilizări colective. Chimcomplex este principalul producător și furnizor de substanțe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice și oxo-alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească. În anul 2021, a înregistrat o cifră de afaceri de 2,24 miliarde lei.
Alte stiri din data: 18 martie 2022
PESTE NOUĂ MII DE DOLJENI, AUTORECENZAŢI
A doua etapă a recensământului național a început de câteva zile, iar rezultatele încep să apară. La nivel național, câteva sute de mii de oameni s-au […]
INTERVIUL ZILEI
Inventatorul român Traian Vuia a reuşit să pună România pe harta aviaţiei mondiale. La 116 ani de la realizarea primul zbor autopropulsat cu un aparat mai […]
REGHE MAI CREDE ÎN TITLU
Universitatea Craiova deschide și runda a doua din play-off. Alb-albaștrii joacă în deplasare cu FC Voluntari și merg să câștige toate cele trei puncte. Oltenii se află într-un […]
116 ANI DE LA PRIMUL ZBOR
18 martie 1906- primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, în Europa, realizat de românul Traian Vuia, devenit pionier al aviaţiei mondiale. La 116 […]
PICTO AVANGARDA
Lansare eveniment la Muzeul de Artă din Craiova. Criticul de artă Cătălin Davidescu a lansat volumul Picto Avangarda la Sala Oglinzilor de la Muzeul de Artă […]
RECENSĂMÂNTUL DECURGE NORMAL ÎN TELEORMAN
Președintele Institutului Național de Statistică a fost în județul Teleorman pentru a discuta cu autoritățile locale și județene despre recensământul populației și locuințelor, demarat de câteva […]
Ultimele stiri:
CONDUCTĂ DE GAZE AVARIATĂ
Panică într-o localitate din nordul județului Argeș, după ce o conductă de gaze a fost avariată în timpul unor lucrări. Incidentul s-a petrecut în comuna Rucăr, […]
EVENIMENT DE AMPLOARE DEDICAT SALVĂRII DE VIEȚI
Municipiul Slatina găzduiește etapa zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat. Salvatori din șase județe participă la acest eveniment, care este […]
MORT DUPĂ CE S-A RĂSTURNAT CU ATV-UL
Un bărbat de 48 de ani și-a pierdut viața, în această dimineață, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe care îl conducea, pe o stradă din […]
INTERVIUL ZILEI – TREI ZILE DEDICATE SF-ULUI, LA CRAIOVA
Craiova devine, în acest weekend, punctul de întâlnire al pasionaților de literatură și cultură science-fiction și fantasy, odată cu desfășurarea celei de-a 47-a ediții a Convenției […]
„EDUFEST UCV”
Timp de trei zile Universitatea din Craiova își prezintă oferta educațională într-un mall din oraș. Elevii de liceu, dar și ceilalți interesați de posibilitățile de studii […]
PACIENȚI SALVAȚI DE LA MOARTE LA SPITALUL DIN SLATINA
Pacienți fără șanse la viață salvați cu tratament folosit în alte boli! Un tânăr de 23 ani, grav rănit în urma unui accident rutier și o […]
SE INTERVINE PERMANENT PE TRANSALPINA
Drumul Regelui, tot mai aproape de deszăpezire. Angajații de la Drumuri Naționale intervin în fiecare zi pentru a curăța carosabilul și aproape au eliminat zăpada de […]
CONVENȚIA NAȚIONALĂ DE SCIENCE-FICTION
A 47-a Convenție Națională de Science Fiction și Fantasy, cunoscută sub numele de Romcon, se organizează la Craiova. Deschiderea oficială va avea loc mâine, la ora […]
CRAIOVA LUPTĂ PE DOUĂ FRONTURI
Universitatea Craiova joacă în această seară în semifinalele Cupei României în deplasare cu Dinamo București. Meciul se dispută în această seară de la ora 20.30. Oltenii […]
CULTURILE ARATĂ BINE, DAR AU NEVOIE DE APĂ
După o iarnă cu multe precipitații, fermierii din Mehedinți au speranțe că în această primăvară vor avea producții bune la culturile de grâu, orz și mai […]















