Casa Memorială a părintelui Mihalache Tudorică a fost inaugurată, astăzi, în localitatea doljeană Scaiești, Mihalache Tudorică este preot, poet și prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. La evenimentul festiv i-au fost alături familia, prietenii, dar şi colegi, oficialități locale și reprezentanți ai fundațiilor cărora le aparține inițiativa de a lua naștere această casă memorială.
Scaiești este localitatea în care preotul Mihalache Tudorică a slujit timp de două decenii. Este locul în care a trăit cu familia și de care nu vrea să se despartă.
Casa memorială păstrează biblioteca preotului, dar și alte obiecte personale.
Preotul și scriitorul Mihalache Tudorică a primit o serie de premii şi distincții de-a lungul timpului, inclusiv titlul de Cetăţean de Onoare al Craiovei și al orașului Filiași.