Antrenorul echipei campioane la handbal feminin SCM Rămnicu Vâlcea, Florentin Pera, crede că nu mai poate fi reluat sezonul actual. Ar fi prea multe meciuri de disputat într-un perioadă foarte scurtă, iar jucătoarele nu ar avea timp suficient de pregătire. În aceste condiții în opinia sa nu ar fi corect să se acorde titlul de campioană. Cu șapte etape înainte de încheierea Ligii Florilor, Vâlcea se află pe primul loc la egalitate cu CSM București, dar ultimele mai au o restanță de jucat.
REPORTER: Cum reușiți să conduceți antrenamentele în această perioadă?
FLORENTIN PERA: Foarte greu. Eu am reușit să ajung acasă la Timișoara înainte de a se declara starea de urgență. În fiecare zi, handbalistele au un program de pregătire acasă și se înregistrează singure cum se antrenează. Apoi, noi, antrenorii le vizionăm. În fiecare zi mă gândesc să inventez ceva nou pentru că intervine și starea de nervozitate. Nu se compară ce fac singure acasă cu pregătirea de la sală.
R: Credeți că se va mai relua campionatul?
F.P::Nu cred acest lucru. Am auzit că ar putea fi reluat prin luna mai, iar echipele ar avea doar șapte zile de pregătire. Nu este posibil. Nu cred că ar risca ele să intre în teren să nu se accidenteze. Apoi mai sunt multe meciuri de disputat. Noi jucăm și în campionat, Cupa României și Liga Campionilor. În opinia mea nu ar fi bine să se mai reia campionatul. Mai este și problema stranierelor. Avem și noi fete care vin din țări în care există zona roșie. Ar veni și ar mai sta două săptămâni în carantină. Păi ar mai putea juca? Este imposibil, în opinia mea.
R:Cine va câștiga campionatul în aceste condiții?
F.P; În aceste condiții eu cred că titlul nu trebuie acordat în acest sezon. Avem două echipe care să ne reprezinte în Liga Campionilor, Vâlcea și CSM București. Știu că avem un meci mai puțin decât CSM București, dar fără jucătoarele străine cine garantează că ar câștiga toate meciurile? Mai bine nu s-ar mai relua campionatul.
R:Ce s-ar întâmpla în aceste condiții?
F.P.: Păi sunt treisprezece echipe în Liga Florilor. Eu zic să promoveze una. Sau cel mai bine să se mărească numărul de echipe la șaisprezece.