Peste 5.000 de angajați ai Uzinei Dacia și ai furnizorilor de componente auto de pe platforma de la Mioveni, din județul Argeș, au organizat azi un amplu miting de protest, timp de o oră, pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor din Mioveni. Principalele nemulțumiri ale salariaților se referă la nerespectarea promisiunilor guvernamentale privind modificarea legislației muncii. De asemenea, salariații de la Dacia sunt nemulțumiți și de lipsa măsurilor de plafonare a facturilor la energie. Şi 150 de salariaţi de la Uzina Ford din Craiova s-au alăturat protestatarilor.
Sindicatul Automobile Dacia este unul dintre cele mai mari din România, având peste 14.000 de membri și numărând atât salariații uzinei de la Mioveni, cât și angajați de la zecile de companii producătoare de componente auto de pe platforma de la Mioveni și din județul Argeș.
Şi 150 de salariaţi de la Uzina Ford din Craiova s-au alăturat protestatarilor.
Ultimul mare protest organizat la Mioveni a fost pe 7 noiembrie 2017, atunci când aproape 8.000 de oameni au participat la un miting de amploare organizat de Sindicatul Automobile Dacia.