Zeci de elevi din Vâlcea se transformă în această perioadă a anului în ajutoare de nădejde pentru Moş Crăciun. Sunt voluntarii din Asociaţia Smile care, în ultimii şase ani, au pregătit şi distribuit zeci de mii de cadouri pentru copiii mai puţin norocoşi din Vâlcea şi alte judeţe. Anul acesta, voluntarii SMILE şi-au propus să distribuie peste 12 mii de cadouri.
Intitulată „Shoe box” sau cutia cu pantofi, campania este sustinuta de un tânăr din Râmnicu Vâlcea, care a crescut la casa de copii şi ştie cel mai bine că un gest mic poate aduce zâmbetul pe chipul unui copil căruia părinţii nu-i pot oferi ceva dulce de Crăciun.
Banii necesari pentru aproximativ 700 de cadouri au fost strânşi cu sprijinul celor care au alergat sau pedalat la Vâlcea Forest Run, o competiţie organizată de Fundaţia Comunitară Vâlcea.
Cei care vor să aducă un zâmbet pe chipul unor copii care provin din familii fără posibilităţi financiare pot să doneze la sediul asociatiei din Râmnicu Vâlcea, strada Colonel Bădescu nr. 5, parter.
Conform unui studiu realizat de World Vision România, aproape jumătate dintre familiile din ţara noastră nu îşi permit să cumpere un cadou de Crăciun copiilor. Unul din şase părinţi nu are nici măcar 10 lei disponibili pentru a oferi celor mici un dar de sărbători.