U Craiova 1948 a câștigat spectaculos aseară, pe teren propriu, partida disputată împotriva echipei FC Voluntari din etapa cu numărul 26 din Liga I la fotbal. Oltenii au întors rezultatul și au câștigat cu 2-1 după ce au fost conduși la pauză.
Craiovenii au început bine partida de aseară, iar Achim putea înscrie în minutul 6 cu un șut de la distanță. Juan Bauza a trecut pe lângă gol câteva minute mai târziu, când șutul trimis de la marginea careului s-a oprit în brațele portarului advers. FC Voluntari a deschis scorul în minutul 24. Vitalie Damașcan a ajuns la centrarea lui Marcelo Lopes și l-a învins pe Gurău. Portarul oltenilor a salvat-o pe U Craiova 1948 spre finalul primei reprize, când a avut două intervenții importante la ocaziile lui Nemec și Matricardi. După pauză, oltenii au restabilit egalitatea în minutul 55. După o recuperare a lui Baeten, balonul a ajuns la Bahassa, care a șutat și l-a învins pe Popa. Oltenii au preluat conducerea în minutul 61, după ce Nemec a încercat să respingă un balon în interiorul careului, dar a trimis în propria poartă.
În urma acestui rezultat, U Craiova 1948 ajunge pe locul șapte în clasament, cu 33 de puncte, cu cinci mai puțin față de Sepsi Sf Gheorghe, care ocupă ultimul loc de play off. După trei victorii la rând, oltenii sunt optimiști că vor putea ocupa unul din primele șase locuri la finalul sezonului regulat.
În ultimele patru etape rămase de disputat, U Craiova 1948 are un parcurs mai ușor față de Sepsi Sf Gheorghe care urmează să întâlnească primele trei clasate, Farul Constanța, CFR Cluj și FCSB.