Descoperire impresionantă într-o pădure din Gorj! Un tânăr pasionat de arheologie a găsit un mănunchi de brățări vechi de peste 3000 de ani. Obiectele, care sunt încadrate în categoria tezaur, au fost descoperite în localitatea Prigoria. Podoabele au fost predate Muzeului Județean Gorj, iar după evaluare tânărul va primi o sumă importantă de bani.
Gabriel este pasionat de arheologie și de 4 ani cutreieră pădurile și câmpurile în lung și-n lat. Aceasta nu este prima descoperire importantă pe care a făcut-o. După masca de pe vremea romanilor, unică în România, găsită anul trecut, tânărul a găsit într-o pădure din Prigoria, mai multe brățări din aur, care cântăresc peste 130 de grame.
De la prima vedere, detectoristul amator a știut că are în față piese valoroase din punct de vedere arheologic.
Obiectul găsit cu ajutorul unui detector de metale a fost predat Muzeului Județean Gorj pentru a fi cercetat de experți.
Arheologii vor face săptături în zonă să vadă dacă mai există astfel de vestigii.
Conform legii, cel care găsește un obiect de tezaur primește aproape jumătate din valoarea lui. După ce bratarile vor fi expertizate şi evaluate se va stabili ce sumă îi revine norocosului detectorist.