Alte stiri din data: 7 aprilie 2023

ACCIDENT CU MAȘINA DE POLIȚIE

O autospecială a Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți a fost implicată seara trecută într-un accident de circulație, la Drobeta-Turnu-Severin. Polițiștii se aflau în patrulare, pe cel […]

DECIȘI SĂ ÎNVINGĂ LIDERA

Universitatea Craiova își joacă la malul mării poate ultima șansă la câștigarea titlului în acest sezon. Oltenii joacă împotriva liderei clasamentului, Farul Constanța, și nici un […]

„40 DE ANI DE NEUITARE”

Amza Pellea ar fi implinit astăzi 92 de ani. Unul dintre cei mai apreciați actori români și “ambasadorul” Olteniei a fost omagiat astăzi la Băilești, orașul […]

PESAH – PAŞTELE EVREIESC

Evreii sărbătoresc Pesahul sau Paştele evreiesc. Sărbătoarea este una a libertăţii şi a primăverii şi aduce alături de membrii comunităţii şi reprezentanţi ai altor culte religioase. […]

PROIECTE LA ZI

Servicii medicale gratuite, oferite în cadrul unei caravane mobile şi demararea unui proiect de iniţiativă legislativă pentru sancţionarea celor care deţin funcții publice sau de demnitate […]

Ultimele stiri:

ULTIMA RUNDĂ

Universitatea Craiova încheie campionatul, ca şi anul trecut, cu un meci contra lui Sepsi OSK, programat în această seară, de la ora 21.00, pe arena „Ion […]

SUTE DE LOCURI DE MUNCĂ

O multinaționala își relochează capacitățile de producție din Germania la Balș. Până acum a fost transferat primul grup tehnologic. Celelalte patru urmează a fi aduse până […]

ALERTĂ DIN CAUZA CIUPERCILOR

Atenție la ciuperci! La Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu au apărut deja primele persoane intoxicate cu ciuperci culese din pădurile din județ. Medicii atrag […]