Seceta pedologică instalată anul trecut la nivelul județului Olt a afectat grav culturile de prășitoare. Ministrul Agriculturii a promis că se vor acorda despăgubiri pentru ca fermierii să compenseze, fie și doar parțial, pierderile suferite. Inițial li s-a promis 1.000 de lei pentru fiecare hectar compromis, iar în final s-a decis plata a mai puțin de 350 de lei. Timpul a trecut, iar în conturile fermierilor nu a ajuns niciun leu.
Ion Chis administrează peste 1000 de hectare de teren agricol în județul Olt. Anul trecut, aproape jumătate din suprafață a fost cultivată cu porumb și floarea soarelui. Seceta a compromis culturile, diminuând dramatic producția. Deși li s-au promis despăgubiri, până acum nu s-a acordat nimic.
La nivelul județului Olt sute de fermieri au înregistrat anul trecut pierderi uriașe la culturile de prășitoare din cauza secetei. Suprafața calamitată depășește cumulat la porumb și floarea-soarelui 100.000 de hectare.
Ministerul Agriculturii le-a promis inițial fermierilor o despăgubire de 1000 de lei pe hectarul de culturi calamitate pentru ca în final să decidă acordarea unui sprijin de doar 335 lei. Fermierii sunt dezamăgiți de această decizie și susțin că mai bine nu le mai dădea niciun leu.
Fermierii se tem că temperaturile ridicate din ultima perioadă ar putea compromite și în acest an culturile de prășitoare care până de curând arătau foarte bine.