Cetatea Medievală din Drobeta-Turnu Severin se află printre cele nouă obiective istorice și turistice din România, care au primit din partea Google distincția Recenzia de Aur. Proiectul lansat de gigantul american premiază cele mai apreciate locații de pe Google Maps, pe baza recenziilor primite de la turiști. Cetatea de la Drobeta-Turnu-Severin a fost cel mai căutat obiectiv din zona Olteniei, cu peste 4000 de recenzii din partea vizitatorilor care au trecut prin orașul de la Dunăre.
În competiția lansată în urmă cu trei ani de Google intră castele, palate, cetăți și fortărețe, adică obiective istorice din fiecare regiune a țării. În Oltenia, cea mai apreciată a fost Cetatea Medievală din Drobeta – Turnu Severin, vizitatorii din țară și din străinătate sunt impresionați de valoarea istorică a locului și de modul în care este păstrat după reabilitare.
După ce au reabiltat cetatea, autoritățile orașului și-au propus să o transforme într-un reper turistic. Distincția acordată acum de Google o va face și mai vizibilă în mediul online.
Palatul Culturii, Castelul Artelor, Muzeul Regiunii Porților de Fier și Cetatea Medievală a Severinului sunt cele mai reprezentative obiective turistice și istorice ale orașului Drobeta-Turnu-Severin.