Cei care vor să facă o donație trebuie să se informeze foarte bine înainte și să ceară sfatul unor specialiști, pentru a se asigura că procedura se va realiza conform legii. Un avocat îi poate ajuta cu detalii și informații corecte pe cei care vor să-și doneze averea. Apoi, donatorul trebuie să apeleze la notar, unde va depune toate actele necesare efectuării donației. Aflăm mai multe detalii din materialul următor, ce face parte din face parte din campania „Fii informat! Alege locuința potrivită!”. O campanie lansată de TVR Craiova.
Alte stiri din data: 29 octombrie 2023
85 DE ANI DE LA INAUGURAREA CĂII EROILOR
La Târgu Jiu autoritățile locale au marcat împlinirea a 85 de ani de la inaugurarea Ansamblului realizat de Constantin Brâncuși. În semn de prețuire pentru marele […]
TÂRG DE UNIFORME SECOND HAND
Lipsurile te învață să rabzi, să faci economii, să ai grijă de lucrurile tale şi să cauţi mereu soluţii. La o școală din judetul Argeș uniformele […]
SECETĂ EXTREMĂ, PAJIŞTI USCATE
Loviți de una dintre cele mai lungi perioade secetoase din ultimii ani, agricultorii din Mehedinți au probleme foarte mari. Dacă în sectorul vegetal fermierii abia pot […]
ZIUA MARELUI “NU”
În fiecare an, la finele lunii octombrie, Grecia serbează Ziua Marelui NU. Marele NU este, ca şi 25 martie – Ziua Naţională a Greciei, una dintre […]
ACCIDENT FEROVIAR CU VICTIME MULTIPLE
Desfășurare impresionantă de forțe în gara din Piatra Olt. Structurile de intervenţie au făcut un exerciţiu cu numeroase autospeciale și echipaje SMURD pentru a salva victimele […]
IA TRADIȚIONALĂ TELEORMĂNEANĂ PURTATĂ CU MÂNDRIE
Copiii teleormăneni duc mai departe tradiția portului popular autohton. Cei mici iubesc atât de mult costumul popular din zona în care s-au născut încât învață să […]
CASA LUI MARIN PREDA, ÎN PATRIMONIUL JUDEȚEAN
Casa în care s-a născut Marin Preda este pe punctul de a intra în posesia județului Teleorman, după ani în care a zăcut în degradare. Anunțul […]
UTA ÎNTOARCE SCORUL ÎN BĂNIE
FCU Craiova 1948 a pierdut în această după amiază meciul disputant pe teren propriu împotriva formației UTA. Arădenii s-au impus cu 3-2 după ce oltenii au […]
AU PIERDUT CU PETROLUL
Baschetbaliştii vâlceni de la CS Vâlcea 1924 au fost învinși aseară, pe teren propriu, în duelul cu CS Petrolul Ploieşti, la o diferenţă mică – 78 […]
Ultimele stiri:
ACȚIUNI DE PREVENIRE A BULLYING-ULUI
Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli – un eveniment dedicat promovării respectului, dialogului și siguranței în mediul educațional. În Gorj, elevi, psihologi si angajații MAI au […]
ALUNECARE DE TEREN PE DEALUL VIILOR DIN DRĂGĂȘANI
Drumul care duce către câteva crame importante din Drăgășani – strada Dealul Viilor – a fost închis circulației după o alunecare de teren produsă în urma […]
INFECȚIILE RESPIRATORII – ÎN CONTINUĂ CREȘTERE
Numărul cazurilor de gripă și de pneumonie este în creștere, avertizează medicii, care recomandă populației să se vaccineze antigripal, dar și să evite expunerea prelungită la […]
INTERVIUL ZILEI – MEDICINA DURERII
Timp de trei zile la Craiova are loc un simpozion dedicat medicinei durerii. Ediția din acest an are tema „Echitate, Acces, Alinare ” și aduce în […]
PĂGUBIT DE GHICITOARE
A vrut să afle ce îi rezervă viitorul, dar s-a ales cu o pagubă consistentă în buzunar. I s-a întâmplat unui vâlcean de 62 de ani, […]
PROBA LA ALEGERE A PROFILULUI NU LE-A PUS PROBLEME
Proba la alegere a profilului și specializării a simulării județene a Bacalaureatului s-a desfăşurat fără mari probleme în Dolj. Un singur elev a fost eliminat din […]
SPORT CONTRA VIOLENȚĂ
Sportul reprezintă una dintre cele mai bune alternative contra violenței școlare. De acest lucru s-au covins și elevii de la Liceul “Voltaire” din Craiova, care au […]
MEDICI PUȚINI, PACIENȚI MULȚI
Situație fără ieșire la spitalele din România. La urgențe medicii sunt puțini, iar adresabilitatea foarte mare. De aceea zilnic sunt scandaluri. Deși autoritățile încearcă să le […]
ALUNECĂRI DE TEREN ÎN MEHEDINȚI
Alunecări de teren în Mehedinți în urma cantităților uriașe de precipitații din ultimele luni. Probleme sunt în două zone ale orașului Orșova, acolo unde pământul a […]
OCHI PENTRU OCHI
Un tânăr din județul Argeș a ajuns în arest după ce și-a amenințat cu moartea și incendierea mai mulți vecini. Bărbatul bănuia că unul dintre vecini […]


















