Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova a fost pentru câteva zile locul unde studenţii au aflat ultimele noutăţi din lumea medicală. Peste 700 de studenţi medicinişti din toata ţara au participat la un congres medical internațional. În cadrul „International Medical Students’ Congress” conferințele au fost susținute de medici din România, dar și din Statele Unite, Belgia, Slovenia, Egipt, Oman.
Alte stiri din data: 12 noiembrie 2023
SPLENDOARE IN MUNȚI
A nins ca în poveşti azi noapte la munte. Stratul de zăpadă atinge, pe alocuri, 15 centimetri. Iar pentru că acest tip de vreme atrage turiștii […]
PROTEST SOLIDAR AL POLIȚIȘTILOR LOCALI
Zeci de polițiști locali din toată țara s-au strâns, astăzi, la Pitești într-un protest solidar. Pe de o parte pentru a fi alături moral de un […]
CURSURI DE PRIM AJUTOR, GRATUITE
Este important să ştim să acordăm primul ajutor. Iar acest lucru îl realizăm atunci când ajungem într-o situaţie limită şi nu ştim ce să facem. Şi […]
SFATURI PENTRU ANGAJAȚI
Angajarea, dar și obținerea sau păstrarea unui loc de muncă, este una dintre cele mai mari dorințe ale unui tânăr. După finalizarea studiilor, sau chiar în […]
MILITARII RĂNIȚI, RECUPERAȚI PRIN SPORT
Peste 350 de adulți și copii au participat la cea de-a V-a ediție a ”Duatlonului Regal Invictus”, care se desfășoară în fiecare an la Curtea de […]
INTERVIUL ZILEI – ÎMPREUNĂ PENTRU SĂNĂTATE
Medicii trag un semnal de alarmă şi spun că sedentarismul, stresul și alimentația favorizează dezvoltarea diabetului. Cazurile sunt în creştere de la un an la altul. […]
I-A DUS PANTOFII LUI NICOLAE IORGA
Momente aniversare la Pitești, în Argeș, acolo unde un bărbat a împlinit 100 de ani. Lângă el a stat soția, care are 95 de ani, întreaga […]
VICTORIE CATEGORICĂ A FOTBALIȘTILOR SLĂTINENI
Victorie categorică a fotbaliștilor antrenați de Dan Oprescu în meciul cu CSC Dâmbovița, după înfrângerea dureroasă de la Ceahlăul. CSM Slatina și-a trecut în cont cele […]
Ultimele stiri:
REFUZUL I-A ADUS DOSAR PENAL
Pentru că a refuzat să accepte recoltarea de probe biologice un bărbat din Craiova a ajuns în arestul poliției. El are și dosar penal după ce […]
OLIMPICII DE LA “ELIADE” AU FOST PREMIAȚI
Festivitatea de premiere a elevilor și profesorilor de la Școala Gimnazială “Mircea Eliade” a transformat Aula Magna a Facultății de Drept din Craiova într-un pol al […]
ȘARPE DESCOPERIT ÎN BUCĂTĂRIA DE VARĂ
Un șarpe de aproape un metru și jumătate și-a făcut apariția în bucătăria de vară a unei familii din comuna Stoenești, județul Olt. Proprietarii au cerut […]
A GĂSIT BANI ȘI I-A RESTITUIT
Într-o spălătorie auto din Craiova un cetățean a identificat o borsetă cu acte și o sumă considerabilă de bani, a solicitat imediat ajutorul polițiștilor pentru a […]
ALTĂ ALARMĂ CU COLET SUSPECT
Altă alarmă cu colet suspect nu județul Argeș. După verificări s-a descoperit ca este vorba despre un sac se aflau documente, o ștampilă și un telefon. […]
ATACATĂ DE URS
Cel puțin patru persoane au avut de-a face cu urșii în ultima zi pe Transfăgărășan. Cel mai grav este cazul unei femei din Germania care a […]
INTERVIUL ZILEI – VACANȚE BINE CALCULATE
Românii devin mult mai calculați când vine vorba de concedii. Incertitudinea economică, scumpirile din ultima perioadă și criza combustibilului îi determină pe turiști să își analizeze […]
LOVITURĂ PENTRU ADRIAN MITITELU LA CEDO
Lovitură de proporții pentru Adrian Mititelu în instanțele internaționale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat o decizie crucială în procesul intentat de omul de afaceri […]
MODIFICĂRI PE DRUMURILE EXPRES
Au apărut modificări pe Drumurile Expres din România: benzi de urgență și amenajarea unor alveole dedicate staționării de urgență a autovehiculelor. Prin aceste schimbări, CNAIR vrea […]
PERCHEZIȚII LA MAFIA DEȘEURILOR
Deșeuri periculoase îngropate sub paravanul unor acte false și comisari de mediu care închideau ochii în schimbul unor sume uriașe de bani. Este tabloul sumbru al […]

















