Procurorii DNA au descins în judetul Gorj, vizat fiind fostul director al Termocentralei de la Rovinari. Acesta ocupă în prezent postul de director adjunct. Bărbatul a fost dus ieri dimineață la DNA București pentru a da explicații în dosarele de mită si trafic de influență ce vizează contractele referitoare la modernizarea Grupului 5 Rovinari.
Lucrările la blocul energetic numărul 5, de la Termocentrala Rovinari, au început în urmă cu peste 10 ani. Contractele au fost prelungite permanent prin acte adiționale si până in momentul de fata lucrările au costat zeci de milioane de euro. Vizat de acest dosar este Iosif Chircă, director adjunct al Termocentralei Rovinari. Acesta este acuzat că a primit 5000 euro mită de la administratorul unei societăți comerciale “în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu”. El se află sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile și nu mai are voie să își exercite funcția de director adjunct al Termocentralei Rovinari. În plus, procurorii au instituit măsuri asiguratorii asupra a 4 imobile ale acestuia. Managerul Complexului Energetic Oltenia, Dan Iulius Plaveti, a reacționat după ce procurorii DNA au decins în companie. El a declarat că va trece la măsuri administrative în cazul directorului din cadrul Electrocentralei Rovinari, Iosif Chircă.