O femeie din Gorj a ajuns în stare gravă la un spital din Vâlcea după ce starea ei de sănătate s-a deteriorat în ambulanță, în drum spre o unitate medicală din Capitală. Familia acesteia dă vina pe medicii Spitalului din Tg Cărbunești, de unde a fost transferată, că nu a fost însoțită de un medic.
Ileana Ochian era conștientă și cooperantă la momentul internării, spune familia, care acuză cadrele medicale că i-ar fi pus un diagnostic greșit.
Spitalul a solicitat o ambulanță fără medic, însă pe drum, când femeii i s-a făcut rău, ambulanța a oprit la cel mai apropiat spital.
Conducerea Serviciului de Ambulanță Gorj spune că nu a trimis o ambulanță cu medic, deoarece aceasta a fost solicitarea primită de la spitalul din Târgu Cărbunești.
Directorul spitalului din Târgu Cărbunești nu a putut fi contactat pentru a comenta pe marginea acestui subiect. În prezent, femeia se află la spitalul din Vâlcea, în stare gravă.