Grav accident de circulație, cu cinci victime, pe unul dintre cele mai aglomerate bulevarde din Craiova. De vină ar fi fost un taximetrist care nu a acordat prioritate. Două persoane și-au pierdut viața, între care și șoferul de taxi, și trei au fost transportate la spital. A fost deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc tragedia.
La câteva ore de la cumplitul impact, unul dintre pasagerii din taxi, un copil în vârstă de 7 ani, a pierdut lupta pentru viață din cauza multiplelor traumatisme, iar bunicul lui, în vârstă de 84 de ani, internat la terapie intensivă, se află în stare foarte gravă.