Urmează o perioadă de câteva zile în care vom avea instabilitate atmosferica, precipitații abundente și un debit crescut al Dunării. De la temperaturi de peste 30 de grade sambata, meteorologii spun că duminică nu vor avea mai mult de 20 ziua, iar noaptea vom avea minime de pana la 10 grade Celsius. Autoritățile se pregătesc în aceste zile pentru viitura de pe Dunăre și au câteva sfaturi pentru populație.
Meteorologii spun că vestul tării se va confrunta cu instabilitate atmosferică sâmbătă, iar de duminică cele mai mari probleme vor fi in sud, unde sunt așteptate precipitații care în intervale scurte de timp și prin acumulare vor fi de 50, până la 90 l/mp în Oltenia, Muntenia, dar si in Carpatii Meridionali si de Curbură.
Autoritățile se așteaptă vârful viiturii să fie atins în perioada 2-3 oct când se estimează că debitul va fi de 7500 m3/sec care cumulat cu ploile va duce la un debit 9500 m3/sec. Autoritățile spun că la aceste valori nu ar trebui sa avem probleme, dar au fost luate câteva măsuri pentru intervenții cu utilaje în cazul în care digurile vor ceda. A fost instituită o stare de permanenta în administrațiile bazinelor Jiu, Olt, Argeș și Buzau, pentru o colaborare mai buna intre autoritati.
Departamentului pentru Situații de Urgență îi îndeamnă pe oameni să fie atenți la mesajele RO-ALERT, iar pe cei care locuiesc in apropierea Dunării, să fie pregătiți și pentru o eventuală evacuare, să aibă pregătit un rucsac cu acte și lucruri de valoare, pana trece vârful viiturii, preconizat in zilele de 2 si 3 octombrie.