Cultart – 29.09.2024

Realizator Mirela Giodea, jurnalist Loredana Berneanu

În scenă. Festivalul Internațional Shakespeare, ajuns anul acesta la ediția a 14-a, a adus și o serie de evenimente precum lansări de carte, conferințe, dialoguri, decernări de premii, aniversări și expoziții. O bucurie pentru întreaga suflare pasionată de teatru, deopotrivă public spectator, studenți sau specialiști, a fost prezența unor mari regizori precum Declan Donnellan sau Silviu Purcărete.

Eveniment. Cum a coagulat muzica, generații întregi, cum au vorbit de-a lungul vremii în numele tinerilor din sistemele totalitare genurile de muzică, sunt două dintre subiectele abordate la prima conferință din România, dedicată rock-ului și intitulată Universul rock, istorie, cultură, arte. Școala Doctorală Alexandru Piru a organizat la Universitatea din Craiova o întâlnire, la care key speaker a fost scriitorul și istoricul Vasile Ernu. Undergrounde-ul epocii comuniste a fost acoperit de muzică alternativă, în perioada 1950-1989, prin intermediul unor rețele bine organizate, însă cu o tehnică îndoielnică.

Carte frumoasă, cinste cui te-a scris! O nouă carte de poezie semnată de preotul și scriitorul Mircea Lucian Nincu s-a lansat la Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman din Craiova. Sub titlul “Cântece de greier”, volumul adună aproape 100 de poeme care aduc în prim plan ipostaza unui gânditor atemporal înclinat spre meditația filozofico-religioasă.


Despre Cult@rt

Emisiunea CULT@rt își propune sa facă cunoscute publicului, evenimentele culturale din toate zonele tarii:  premiere, expoziții de artă, lansări de carte, dar şi ideile care au dus la fiecare demers artistic.


Mirela Giodea

Mirela Giodea lucrează la TVR Craiova din decembrie 1998, chiar de la înființarea studioului teritorial. Jurnalist cu experiență în mai multe zone ale producției tv, preferă, […]

Loredana Berneanu

A absolvit Facultatea de Litere din Craiova şi, după 13 ani de presă scrisă, a făcut în 2019 trecerea spre televiziune. Pentru că este incurabil sedusă […]


Emisiuni Recente


Articole similare


Cultart – 16.06.2024

Realizator Mirela Giodea Jurnalist Loredana Berneanu EVENIMENT . Festivalul internațional de literatură, Literatura în stradă, FILSTREET, desfășurat la Pitești, a ajuns anul acesta la cea de-a […]

Cultart – 14.04.2029

REALIZATOR MIRELA GIODEA, JURNALIST LOREDANA BERNEANU, ION MIHAI ATELIERE ȘI GALERII. PAYSSAGE. Centrul Brâncuși din cadrul Muzeului de Artă din Craiova găzduiește cea de a treia […]

Cultart – 07.04.2024

CULTART, EDIȚIA 8 REALIZATOR MIRELA GIODEA, JURNALIST LOREDANA BERNEANU Eveniment. În 1902, tînărul Constantin Brâncuși absolvea Școala Națională de Arte Frumoase din București cu o lucrare […]