Descinderi la Strehaia, în Mehedinți, dar și în județul Ilfov și Capitală, într-un dosar de evaziune fiscală în care sunt vizate cinci persoane. Polițiștii au pus în executare cinci mandate de pecheziție, la trei persoane din orașul Strehaia, acuzate că au prejudiciat statul cu mai bine de un million de lei, după ce au declarat în fals că au reciclat o cantitate uriașă de ambalaje din plastic. Oamenii legii au ridicat mai multe documente în acest dosar și continuă cercetările.
Cei implicați, doi bărbați de 30 și 47 de ani și o femeie de 46 de ani au constituit un grup infracțional și și-au propus să prejudicieze bugetul sistemului de garanție returnare. Folosindu-se de numele a două unități economice (market-uri) pe care le-au creat în fals, simulau activitatea de comerț. Apoi au modificat echipamentele automate de colectare prin dezactivarea dispozitivelor care realizau compactarea ambalajelor. Nemaifiind compactate acestea erau reintroduse succesiv în aparate. Au reușit astfel să obțină, pe nedrept, garanția de returnare și tariful de gestionare, în valoare de 1.097.293 de lei.


















