Universitatea Craiova dispută în această seară ultima partidă din grupa unică din Conference League. Oltenii joacă în deplasare la AEK Atena, formație aflată pe locul doi în Grecia, și au șanse de a se califica în primăvara europeană și în cazul unei înfrângeri.
Antrenorul oltenilor Filipe Coelho este extrem de optimist înainte de partida cu AEK Atena. Chiar dacă un singur punct le-ar fi suficient oltenilor pentru a se califica în primăvara europeană, acesta a declară că merge în Grecia să obțină victoria.
Mai avem un antrenament, în care vom verifica anumiți jucători, deoarece am avut foarte multe meciuri în ultima lună. După antrenament voi decide, împreună cu staff-ul, cine va evolua în partida de mâine Noi jucăm mereu ca să încercăm să câștigăm. Nu este bine să venim și să ne gândim la egal. Venim aici să dăm tot ce avem mai bun și vom vedea la final ce reușim. Cu siguranță nu jucăm la egal. Dacă joci pentru egal, cel mai probabil vei pierde.
Tehnicianul Craiovei a admis și faptul că AEK Atena este cea mai puternică formație pe care alb-albaștrii o întâlnesc în Conference League.
Aproape toți jucătorii echipei adverse sunt buni, au calitate în toate compartimentele. Este o formație căreia îi place săj oace combinativ, experimentată, care știe cum să gestioneze momentele partidei.O echipă completă, inclusiv la fazele fixe și ofensivă și în defensivă, cu jucători înalți. Repet, este cea mai puternică echipă, fără îndoială.
Toate partidele din etapa a 6-a a grupei unice din Conference League se dispută astăzi de la ora 22:00. Înaintea duelului de la Atena, Universitatea Craiova ocupă locul 23, poziție care îi permite calificarea în play-off-ul pentru optimile de finală, programat în luna februarie.

















