Golirea Lacului de acumulare Vidraru din județul Argeș nu are numai efecte în plan economic și social, ci și turistic. După ce acțiunea de deversare a lăsat fără apă potabilă locuitorii din Curtea de Argeș și alte câteva localități, nici turiștii nu mai urcă în Făgăraș să vadă celebrul lac de acumulare. Spre exemplu, acum, într-o singură oră, pe barajul Vidraru au fost 34 de persoane, în măsura în care, în aceeași perioadă, pe colosul de beton, erau sute de oameni.
O zi însorită, de weekend, temperatură ideală pentru drumeție, acestea sunt toate argumente forte pentru a ieși în natură, la Barajul Vidraru. Vestea că lacul de acumulare a fost golit i-a făcut pe oameni probabil să aleagă alte destinații, din moment ce, într-o oră, doar 34 de turiști au urcat pe impunătorul stăvilar din beton aflat lângă cetatea lui Vlad Țepeș. Și asta în condițiile în care, când lacul era plin, era un adevărat spectacol cu mii de oameni, un adevărat furnicar.
Pentru cei care vin rar, atât drumul spre Transfăgărășan cât și barajul, chiar și așa, golit, sunt spectaculoase. Pentru alții însă, dezamăgirea, frustrarea și supărarea sunt maxime.
Conform informațiilor oficiale, Lacul de acumulare Vidraru a fost golit pentru retehnologizare, care va dura șapte ani.
















