Protest la o școală gimnazială din Drobeta – Turnu Severin, acolo unde mai bine de 150 de elevi și părinți au protestat astăzi la prânz, nemulțumiți de schimbarea directorului. Oamenii sunt revoltați de faptul că fostul director, căruia i-a expirat mandatul obținut prin concurs, ar fi fost înlocuit pe criterii politice. Ei au cerut demisia noii directoare, iar unii părinți amenință că nu își vor mai aduce copiii la școală, dacă decizia nu va fi revocată.
Scandalul mocnea încă de vinery, de la numirea noii conduceri a școlii. Astăzi, părinții și elevii au decis să iasă la protest, nemulțumiți de faptul că noua directoare ar fi fost adusă de la o școală din mediul rural. Aceștia solicit demisia acesteia și revenirea pe funcție a fostului director sau numirea unui cadru didactic care activează déjà în școală.
Noua directoare a încercat să poarte un dialog cu protestatarii, însă aceștia i-au cerut demisia. Aceasta spune că nu va demisiona, atâta timp numirea sa s-a făcut legal, prin detașare în interesul învățământului. De asemenea, afirmă că fostul director nu a mai depus un dosar pentru continuarea mandatului.
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți susține că numirea noii directoare s-a făcut conform procedurilor legale, după expirarea mandatelor obținute prin concurs de managerii aflați în funcție până săptămâna trecută. În total, peste 50 de directori au fost înlocuiți în județ.
Mai mulți părinți spun că nu își vor mai trimite copiii la cursuri până când autoritățile nu vor reveni asupra deciziei de numire a noii conduceri.

















