Precipitațiile din ultima perioadă au lăsat urme adânci, în carosabilul drumurilor naționale din Mehedinți. Sectorul Orșova – Băile Herculane al DN 6 a fost cel mai afectat și zeci de șoferi au avut probleme în trafic, după ce au intrat cu mașinile în gropi și au avariat pneurile. Drumarii au intervenit cu mixtură asfaltică dar pe carosabil sunt în continuare adevărate cratere, care devin un pericol mai ales pe timpul nopții, când vizibilitatea este redusă.
Cele mai mari probleme au fost pe sectorul de drum aflat în zona viaductelor Vodița și Bahna. Noaptea trecută, în această zonă, zeci de șoferi au rămas cu autovehiculele în trafic, din cauză că s-au ales cu pneurile avariate. Este și cazul acestui șofer care plecase către aeroport, dar după ce și-a distrus două anvelope în gropile de pe DN 6 a fost obligat să se retragă într-o parcare, și a revenit de dimineață ca să vadă cum poate repara situația.
Reprezentații Secției de Drumuri Naționale spun că precipitațiile de fenomenul de îngheț și dezgheț sunt cauza gropilor din carosabil. Până când se vor executa lucrări de plombare, gropile sunt acoperite cu mixtură asfaltică.
Probleme au fost și pe DN 57, în Clisura Dunării, dar din cauza căderilor de rocă. Drumarii au intervenit pentru a înlătura mai multe stânci, care au căzut noaptea trecută pe carosabil.





















