Garda de Mediu a bifat astăzi o dublă reușită la ceas aniversar. Instituția nu doar că-și serbează anii de activitate în slujba naturii, dar face și un pas spre viitor. Printr-un protocol semnat cu 12 unități de învățământ, comisarii de mediu vor merge în școli pentru programul Săptămâna verde.
Reprezentanții Gărzii de Mediu Dolj au profitat de aniversarea instituției pentru a încheia un protocol cu câteva unități de învățământ din Craiova și din județ.
Acest protocol prevede prezența inspectorilor de mediu în școli în perioada programului Săptămâna verde. Parteneri vor fi și alte instituții care se ocupă de mediu.
Iar curiozitatea elevilor a fi cu cu siguranță hrănită de noile achiziții. Vedeta zilei a fost drona de ultimă generație capabilă să survoleze zone greu accesibile și să identifice depozitări ilegale de deșeuri sau arderi neautorizate de la mare înălțime.
Drona va fi dublată de un laborator mobil ultra dotat.
Echipamentele au fost achiziţionate prin programe de modernizare finanțate prin PNRR sau fosnduri guvernamentale. Intenţia este digitalizarea completă a controlului de mediu.
















