Descoperire șocantă seara trecută pe Dunăre, în zona Calafat. Un cadavru a fost observat plutind în derivă, iar polițiștii de la Transporturi Navale Calafat au fost alertați imediat. Vă avertizăm că urmează informații care vă pot afecta emoțional.
La fața locului au ajuns polițiștii, un specialist criminalist și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Dolj. Echipele au confirmat sesizarea și au reușit să aducă trupul la mal. Potrivit verificărilor, trupul aparține unui bărbat, iar după examinare, nu au fost constatate urme de violență. De asemenea, polițiștii fac cercetări pentru stabilirea identității acestuia. Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. La finalizarea cercetărilor va fi propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.



















