Identitatea persoanei găsite înecate în fluviul Dunărea a fost stabilită de oamenii legii.
În urma verificărilor, anchetatorii au confirmat că este vorba despre un tânăr de 25 de ani din comuna Ciupercenii Noi, dat dispărut cu o zi înainte. Trupul bărbatului a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, procedură care va stabili cauza morții. Ulterior, dosarul va fi înaintat către unitatea de parchet competentă pentru soluționare. Ancheta a pornit după ce pe 11 mai, un bărbat din comuna Piscu Nou a anunțat poliția că tânărul dispăruse. Acesta a declarat că în seara zilei de 8 mai, tânărul de 25 de ani a plecat de la stâna de animale pe care o administra, aflată în extravilanul comunei Poiana Mare și nu s- a mai întors. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care tânărul a ajuns în apă și dacă există suspiciuni privind cauza morții.



















