Percheziții în județele Hunedoara și Mehedinți. Anchetatorii au descins într-un dosar care vizează infracțiuni economice privind fraude deșeuri reciclabile. Gruparea în spatele căreia s-ar afla un om de afaceri din Mehedinți este suspectată că ar fi prejudiciat bugetul Administrației Fondului de Mediu, după ce a raportat reciclarea unor cantități de peturi mai mari decât cele reale. Declarații în acest dosar vor da și doi comisari ai Gărzii de Mediu Mehedinți.
Ofițerii de la Crimă Organizată au descins în mai multe locații din orașele Deva și Drobeta Turnu Severin. Gruparea infracțională avizată ar fi coordonată un om de afaceri din Drobeta Turnu Severin, anchetat și arestat și în trecut pentru o fraudă cu deșeuri din mase plastice. Acesta, alături de un alt bărbat a fost ridicat și astăzi pentru audieri, și aduși în fața procurorilor DIICOT din județul Gorj. Anchetatorii au avut mandate de aducere și pentru doi comisari ai Gărzii de Mediu Mehedinți. Unul dintre aceștia a fost ridicat pentru declarații, cel de-al doilea fiind plecat în concediu. Acesta va fi audiat după ce se va întoarce în țară. Oamenii de afaceri vizați desfășurau activități de reciclare a deșeurilor din mase plastice și sunt suspectați că raportau reciclarea unor cantități mult mai mari decât cele reale. Astfel, încasau sume de bani nejustificate, fraudând în acest mod bugetul Administrației Fondului de Mediu.
















