Sfinții ocupă un loc aparte în viața credincioșilor, fiind considerați modele de credință și mijlocitori înaintea lui Dumnezeu. Prin exemplul vieții lor și prin rugăciunile înălțate pentru oameni, ei îi inspiră pe creștini să rămână statornici în credință și le oferă nădejde și întărire în momentele de încercare. Despre importanța cinstirii sfinților și ajutorul pe care aceștia îl oferă celor care îi cheamă cu credință, ne vorbește la Interviul Zilei Preasfințitul Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului.
Alte stiri din data: 28 iulie 2026
EMOŢII ÎN RELUARE, LA MEDICINĂ
Punct final examenelor din acest an la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova. Astăzi şi-au încercat şansa candidaţii la Facultatea de Farmacie, dar şi alte […]
GREVĂ ÎN MAI MULTE SPITALE DIN OLTENIA
Protest în mai multe spitale din Oltenia. La Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu, aproximativ 80 de membri ai Sindicatului SANITAS au intrat în grevă […]
INTERVIUL ZILEI – REZULTATE BUNE LA TITULARIZARE
Cel mai mare procent la titularizare, anul acesta, a fost obţinut în Dolj. Peste 60 la sută dintre dascălii prezenţi la examen au luat peste 7. […]
MĂSURI CONTRA SUPORTERILOR BULGARI
Levski Sofia nu va avea susținere din tribune la returul de mâine seara cu Universitatea Craiova din Liga Campionilor. Suporterii bulgari nu au voie să își […]
MONDIALE ÎN CRAIOVA
Campionatul Mondial de handbal feminin se va desfășura, începând de mâine, în România, în patru orașe: Pitești, Rm.Vâlcea, Craiova și Mioveni. Echipa României va juca în […]
NEMULȚUMIRI DIN CAUZA TRAFICULUI GREU
Zeci de localnici din comuna Perişani, judeţul Vâlcea, au protestat faţă de traficul greu generat de lucrările la autostrada Sibiu–Piteşti. Oamenii sunt nemulţumiţi că drumurile locale, […]
SCANDAL ÎNTRE EDILI, ÎNCHEIAT LA SPITAL
Scandal între fostul și actualul viceprimar, într-o localitate din Mehedinți. Vă atenționăm că urmează imagini și informații cu impact emoțional! Amândoi au ajuns aseară la Spitalul […]
NAVĂ EȘUATĂ PE DUNĂRE
Incident naval pe Dunăre, din cauza debitelor foarte scăzute pe fluviu în această perioadă. O navă de croazieră, care a plecat aseară din Drobeta Turnu Severin, […]
SISTEMUL DE CADASTRU – ÎN CONTINUARE, BLOCAT
Atacul cibernetic asupra sistemului de cadastru din România a blocat instituția. Din această cauză tranzacțiile imobiliare sunt paralizate. Blocajul continuă în sistemul de cadastru din România, […]
Ultimele stiri:
AU ÎNVINS CONCURENŢA DE ŞASE PE LOC
Performanţe excepţionale şi emoţii uriaşe la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova. Aseară s-au afişat primele rezultate la examenul de admitere, iar concurenţa din acest […]
INTERVIUL ZILEI – EMOŢIILE CONTINUĂ LA UMF CRAIOVA
Primele emoţii la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova s-au încheiat. Ieri, viitorii medici şi stomatologi au dat totul pe foaia de examen şi au […]
MECIUL ANULUI
Universitatea Craiova va disputa returul cu Levski Sofia, miercuri în Bănie, după ce în tur, elevii lui Coelho au pierdut cu 0-1. Chiar dacă vin după […]
MISIUNE CONTRACRONOMETRU PENTRU SALVAREA UNEI PACIENTE
O misiune aeromedicală deosebit de complexă s-a desfășurat în acest sfârșit de săptămână între Craiova și București. O pacientă de 18 ani, aflată în strae critică, […]
GREVĂ GENERALĂ ÎN SISTEMUL SANITAR
Personalul din sistemul sanitar românesc declanșează greva generală în semn de nemulțumire față de proiectul de lege al salarizării. În Mehedinți, cei circa 1500 de salariați […]
OSCILAŢIILE DE TEMPERATURĂ NE AFECTEAZĂ
Am luat o pauză de câteva zile de la caniculă, însă meterorologii spun că se reîntoarce căldura. Fluctuaţiile de temperatură pot provoca disconfort, spun medicii, iar […]
TRAFIC DE COȘMAR PE DN 56 A, CONSOLIDARE ÎN RITM DE MELC
Traficul pe DN 56 A continuă să le dea bătăi de cap șoferilor care tranzitează zona Dealului Stârmina. În urma alunecării de teren produse la începutul […]
UN FOST PRIMAR ȘI EDILUL ÎN FUNCȚIE – ÎN AREST
La o lună de la perchezițiile de la Primăria Dănești din Gorj, anchetatorii au decis reținerea fostului primar, Mădălin Paliță, și a actualului primar, Silviu Filip. […]
ALB-ALBAȘTRII SUNT OPTIMIȘTI
Jucătorii Universității au un moral bun după ce în prima etapă din Superligă au învins-o pe UTA cu scorul de 4-0. Oltenii întâlnesc în turul doi […]
CEA MAI MARE PARCARE AUTOMATIZATĂ
Îți lași mașina în parcare și ea este supravegheată, mutată automatizat la diferite etaje, în mod sigur, vară și iarnă. Acesta este principiul de funcționare al […]


















