Incendiatorul adolescentei din Mehedinți a fost adus la Parchetul Tribunalului Mehedinți pentru noi audieri. Conform unor surse judiciare, criminalul ar fi cerut să facă noi precizări și chiar a declarat în fața anchetatorilor foarte multe detalii despre incidentul care a îngrozit o țară întreagă. La audieri a fost adusă și bunica fetei care a fost incendiată și care se află în continuare în stare gravă în spitalul Grigore Alexandrescu din București.
Astfel au reacționat mai mulți localnici din Tr. Severin, care s-au strâns în fața Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, atunci când temutul individ a fost scos la audieri. Criminalul ar fi fost adus în fața procurorilor chiar la solicitarea sa. Surse judiciare spun că spre deosebire de momentul în care a fost reținut și când a scris o declarație foarte scurtă, de această dată, bărbatul a dat mult mai multe detalii foarte importante în fața anchetatorilor. După mai bine de șase ore de audieri, bărbatul a fost dus din nou în arestul IPJ.
Un fost coleg de celulă al bărbatului, care spune că a stat cu acesta în cameră circa opt ani, susține că individul se comporta bine în închisoare și chiar spusese că nu va mai face greșeli care să-l retrimită după gratii. Numai că a recidivat la doar un an după eliberare.
La audieri a fost adusă și bunica adolescentei. În tot acest timp, tânăra se află în continuare în stare gravă pe secția ATI a spitalului Grigore Alexandrescu din București, iar medicii spun că în cursul zilei de astăzi starea sa a fost ceva mai bună.
Etichete: acuzat, declaratii, fata incendiata, mehedinti