Cercetătorii de la King’s College London au descoperit șase tipuri de COVID-19, în funcție de simptome

Potrivit cercetătorilor de la King’s College London există șase tipuri de Covid-19, în funcție de simptome. Astfel, există forme care seamănă cu gripa, dar și forme, dintre cele mai grave, unde pacientul are atât simptome respiratorii cât și digestive.

Analiza specialiştilor este o concluzie a datelor centralizate într-o aplicaţie în care 1.600 de persoane infectate au raportat cu regularitate în perioada martie – aprilie simptomele. Vorbim de pacienţi din Marea Britanie şi Statele Unite.

Primele două tipuri sunt asemănătoare gripei. Diferența între ele o face doar febra. Restul simptomelor precum durere de cap, pierderea mirosului, tuse sau dureri în gât sunt întâlnite în cazul ambelor forme.

Cel de-al treilea tip de Covid-19 este cel gastrointestinal, așa cum l-au numit cercetătorii. Durerile de cap, pierderea mirosului, pierderea poftei de mâncare, durerile în gât, în piept sau tusea sunt simptomele specifice acestei forme de infecție cu noul coronavirus.

Șeful Secției de Boli Infecțioase, Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, dr. Virgil Musta: Sunt pacienți care prezintă formă respiratorie, formă tipică respiratorie, ce se manifectă prin febră, tuse, eventual curge nasul, doare gâtul. Sunt alții însă care au cu totul alte simptome. Sunt pacienți care prezintă simptome digestive, cu diaree, colici abdominale, poate chiar febră. Sunt pacienți care prezintă doar algii, adică dureri de cap, dureri de mușchi, astfel încât, vedeți s-a făcut intereseantă această tipologie a simptomatologiei.

Cel de-al patrulea tip de Covid-19 a fost denumit nivel sever unu și implică oboseală. Pe lângă simptome ca dureri de cap, pierderea mirosului, tuse, febră, răgușeală sau dureri toracice.

Iar cel de-al cincilea tip are drept caracteristică principală confuzia, pe lângă celelalte simptome deja cunoscute. Pacientul nu știe unde este, cine este și nu îi recunoaște pe cei din jurul său.

Șeful Secției de Boli Infecțioase, Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, dr. Virgil Musta: Virusul acționează la nivelul plămânului prin două mecanisme importante. Printr-un mecanism inflamator și printr-un mecanism de coagulare. Dar se pare că nu numai la acest nivel, ci și în alte organe. La nivelul inimii, la nivelul creierului, la nivelul rinichilor, la nivelul intestinului. Toate aceste organe au receptori pe care virusul se poate fixa și produce o inflamație locală cu efectele secundare legate de aceasta.

Cea mai gravă formă de Covid, nivelul sever trei, implică atât simptome respiratorii cât și abdominale. Aproape 20% dintre pacienții care au dezvoltat o astfel de formă au avut nevoie de suport respirator.

Sursa: stiri.tvr.ro

Etichete: , , , ,



Emisiuni Recente


Articole similare


Evenimentele săptămânii în Craiova

Luna martie a debutat cu numeroase evenimente pe care instituțiile de cultură din Craiova le-au pregătit pentru iubitorii de teatru, muzică, artă, cultură sau divertisment, iar […]