Profesorii învață să predea online în cadrul proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți”
Nu doar elevii sunt puşi în faţa unor schimbări majore, ci şi profesorii, care trebuie să se adapteze şi să înveţe să predea online.
Proiectul „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” se apropie de finalul unei noi serii de dascăli pregătiți să îmbrățișeze noile metode de predare și evaluare. În cadrul lui, peste 600 de dascăli au învățat metode noi de a transmite elevilor informațiile necesare, dar au și acumulat cunoștințe noi despre importanța incluziunii sociale a elevilor, despre modul de interpretare și de implementare a programei școlare la clasă, dar și cum să transforme mediul online într-un prieten al actului educațional.
Au participat și profesori aflați în prag de pensionare, care nu au o interacțiune prea mare cu mediul online.
Obligați să parcurgă aceste cursuri de formare, cei mai mulți au fost reticenți și s-au lăsat cu greu convinși de importanța adaptării stilului de predare la actualele nevoi ale elevilor.
La finalizarea modulelor, feedback-ul venit din partea acestora a fost, însă, unul pozitiv.
Sursa: stiri.tvr.ro