Sorin Vlad Predescu: Doljul pierde patrimoniu aproape zilnic

Pasionat de istorie, Sorin Vlad Predescu este din luna august a anului trecut, managerul Direcției Județene pentru Cultură Dolj. Ce planuri are cu patrimoniul acestei zone, aflăm din interviul acordat pentru Tvr Craiova.


L.B: Un an de pandemie deja. Care a fost programul Direcției Județene pentru Cultură Dolj în tot timpul acesta, cum ați gestionat haosul?

S.V.P: A fost un an dificil. Personal și instituțional. La Craiova am ajuns în luna august, programul Direcției pentru Cultură Dolj avea deja o rutină. Nu am avut de gestionat un haos, colegii mei se adaptaseră deja la programul de pandemie, un program care limitează interacțiunea fizică și compensează prin comunicare online. E adevărat că în această perioadă activitatea de control este mai dificilă, comisiile zonale de monumente se desfășoară online, documentațiile sunt în format electronic. Am avut în instituție și un caz Covid, nu a fost și nu este ușor să ne desfășurăm activitatea. Altfel, programul de lucru a fost cel obișnuit.

 

L.B: Ce planuri aveți? Cum va funcționa Direcția de Cultură Dolj în viitorul apropiat?

S.V.P: Planurile Direcției pentru Cultură nu sunt doar planurile mele personale, ci sunt discutate în grup.

Este evidentă necesitatea de digitalizare a arhivei, o mai bună evidență a patrimoniului. Cred că avem nevoie de o comunicare mai bună cu alte instituții, ONG-uri de profil, dar și cu publicul, pentru a avea aliați în această zbatere de păstrare a patrimoniului județului.


Doljul pierde patrimoniu aproape zilnic, există o lipsă de interes față de această moștenire și doar o bună activare comunitară poate să inverseze această tendință. Trebuie să transformăm patrimoniul într-un subiect identitar pentru locuitorii județului Dolj. Sunt sigur că este posibil, în alte orașe comparabile locuitorii sunt practic cei care semnalează agresiunea față de patrimoniu.


L.B: Care a fost rana cea mai sângerândă, să zic așa, când ați preluat Direcția de Cultură din Dolj?

S.V.P: Lipsa de personal, faptul că Direcția pentru Cultură va rămâne în doi-trei oameni odată cu iminenta pensionare a câtorva dintre colegi.

Avem nevoie de colegi noi în instituție, oameni pasionați și cu competențe de specialitate.


Nu sunt ușor de găsit astfel de specialiștii, este și o perioadă în care angajările la stat sunt blocate, dar, pe termen scurt, e obligatoriu să fie reconstruită o echipă capabilă să facă față marilor presiuni asupra patrimoniului.

 

L.B: Sunteți un bănățean îndrăgostit de zona din care provine. Cum v-ați adaptat la Craiova? Ce vă place, ce nu vă place? Dar să fie cu onestitate până la capăt, da? 🙂

Este a doua oară când sunt detașat la Craiova, prima dată a fost acum șase ani. De data aceasta m-am adaptat greu, deși cunoșteam deja instituția. Pandemia a făcut să am un contact mai superficial cu orașul, sunt destul de singur.

Craiova are un aer de romantism pe care mă tem că cei care trăiesc tot timpul aici nu îl percep. Este un oraș în care se poate trăi frumos.

În ceea ce privește patrimoniul, Craiova este o comoară nedescoperită, necunoscută, nepromovată. Nu-mi place lipsa de reacție, lipsa de încredere sau, într-o expresie, capitalul social scăzut.

Craiova ar trebui să își afirme rolul de capitală regională, nu doar prin mărime sau tradiție, dar și prin coagularea energiilor din Oltenia. De succesul Craiovei – educațional, economic, urbanistic, cultural – depinde succesul Olteniei ca regiune.


L.B: 27 ianuarie, Ziua Internațională a Comemorării victimelor Holocaustului. Știu că aveți o istorie personală, intimă legată de nenorocirea acelor vremuri. Ne puteți povesti?

N-am simțit că am o poveste personală legată de Holocaust, noi, copiii, eram protejați și nu ni se povesteau prea multe. Am înțeles mai târziu reflexele adulților, de ce reacționau într-un fel sau altul. Exista atunci o anonimizare a suferinței, generată și de un context general al unei epoci care ștersese totul cu buretele. Nu știam prea multe din trecutul părinților, al bunicilor și al rudelor noastre și nici nu prea ne puneam întrebări. Legăturile mele cu suferințele lor au apărut când am devenit adult, când am înțeles că am fost modelat indirect de acele povești nespuse. Acum avem măcar dreptul de a povesti. Relatarea mea se referea specific la bunica verișorilor mei de la Sighetul Marmației unde am petrecut o parte din copilărie. O femeie caldă și veselă, n-ai fi bănuit prin ce a trecut dacă n-ar fi fost obsesia foamei.

“În casa lui Momo (cum ii spunea verișoara mea bunicii ei) și a lui nenea Feri ardeau tot timpul oale mari pe patru aragaze. Ciorbe, tocănițe, raci prinși la Săpânța, supe, sosuri, ciuperci. Nimeni nu intra în curtea lui Momo fără să mănânce. Țăranii de la piață învățaseră drumul, băteau la ușă și se prefăceau că negociază ce le-a rămas din marfă, i-o dădeau pe nimica toată, apoi erau așezați pe niște bănci lungi, la mese lungi, unde mâncau pe săturate. Plecau cu straițele lor în carouri, ziceau ciocolom, că Momo nu prea vorbea româna. Când plecau țăranii începea din nou umplerea oalelor care nu încetau niciodată să fiarbă. Momo nu lua bani pe mâncare, era doar o promisiune față de viață că nimeni nu va pleca flămând din casa ei.
Am întrebat-o odată ce e cu numărul tatuat pe braț, a zis ca nu e important, poveste veche”. (Sorin Vlad Predescu)

Etichete: ,


Loredana Berneanu

A absolvit Facultatea de Litere din Craiova şi, după 13 ani de presă scrisă, a făcut în 2019 trecerea spre televiziune. Pentru că este incurabil sedusă de poveşti de viaţă, dar şi de oameni de poveste, Loredana crede că unui text trebuie să i se ataşeze şi acea imagine cât o mie de cuvinte, pentru […]


Emisiuni Recente


Articole similare


COMORI NEPREȚUITE LA TVR CRAIOVA- Povești la șezătoare

Obicei vechi, claca sau șezătoarea este un ritual după care bătrânii satelor încă tânjesc. Greu de povestit tinerilor, spun ei, pentru că dincolo de întâlnirea pentru muncă și răsplata de după, claca rămâne un fel de afacere de familie iar familia extinsă o reprezintă comunitatea întreagă. Urmăriți un material realizat de Loredana Berneanu. Imagine: Cristi […]

Toți împreună – invitată Alla Cebotari

Alla Cebotari, președintele Asociației Pro Basarabia și actriță la Teatrul Colibri ne vorbește în ediția de astăzi a emisiunii „Toți împreună” despre coșmarul recurent care îl reprezintă amintirea graniței dintre România și locul său natal, Basarabia. Veți putea auzi povești despre copilăria sa, dar și cum se rupe o inimă în două, între locul în […]

COMORI NEPREȚUITE LA TVR CRAIOVA- Povestea cizmarului Lucian Popescu

Lucian Popescu este cizmar de modă veche. Stă de 30 de ani alături de soția sa în atelierul lor de 2 metri pătrați din buricul Craiovei și strânge povești pentru nepoți. La Lucian ajung dansatorii Ansamblului Folcloric Maria Tănase, pentru pantofi de dans, micile balerine, oameni cu încălțăminte cu valoare sentimentală, dar și persoane înstărite, […]

Toți împreună – invitat domnul Bozidar Jankovic

Frații noștri sârbi, de care ne leagă o istorie lungă și pasionantă, au rămas în număr tot mai mic aici, pe teritoriul Olteniei. Vedeți în această ediție când și de ce s-au răcit relațiile dintre cele două țări vecine, dar și povestea de viață a afaceristului Bozidar Jankovic, care a ales să trăiască la Craiova, […]