Invitați: Simona Vrăbiescu Kleckner – scriitoare, Nicolae Mihai – istoric
În aceste zile speciale, în care suntem obligați să stăm în casă, iar gândul la posibilele călătorii rămâne doar o speranță, vă propunem să pornim pe urmele unui globe-trotter necunoscut marelui public.
Nae Vrăbiescu este un personaj fascinant. S-a născut în anul 1868, într-o familie ce aparţinea elitei craiovene a secolului al XIX-lea, care a dat oraşului mulţi intelectuali şi oameni politici remarcabili. A făcut studii de inginerie la Liège şi dreptul la Paris (Sorbonne).
Celibatar convins, şi-a investit toată averea într-o serie de călătorii în Europa, America de Nord, Centrală şi de Sud, dar şi în Africa. Fotografiile făcute de el şi notele de călătorie ne dau o imagine a lumii de acum o sută de ani.
Peste un veac, una din nepoatele sale, Simona Vrăbiescu Kleckner, continuă istoria familiei în volumul,, Pe urmele mele în două lumi: România – SUA. Romanul unei vieţi – cronica unei epoci”. Simona Vrăbiescu a emigrat în SUA în 1965, unde s-a afirmat ca o personalitate de talie internaţională a biblioteconomiei juridice la ONU și, dând dovadă de un imens patriotism, s-a implicat activ în comunitatea românească şi a slujit cu devoţiune a intereselor majore ale României așa cum povestește într-un alt volum de al său: Din exil — Lobby în SUA pentru România, New York, 1990–1998. Memoriile Simonei Vrăbiescu Kleckner ne ajută să recuperăm amintiri despre Craiova și oamenii acelor vremuri.
Dacă v-am facut curioși, vă invităm să urmăriți Memoria Locului și să aflați mai multe detalii.