Cursuri gratuite de limba engleză pentru adulți la Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman, prin secția American Corner Craiova

Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman, prin secția American Corner Craiova, are plăcerea de a anunța organizarea unor cursuri gratuite de limba engleză la nivelul B1/B2.

Cursurile, adresate persoanelor adulte cu vârsta cuprinsă între 25 și 55 de ani, vor fi desfășurate în perioada 20 martie 2024 – 20 mai 2024. Trainerul cursului va fi lector univ. dr. Ana Maria Demetrian. Doamna dr. Ana Maria Demetrian este lector universitar la Facultatea de Litere, din cadrul Universității din Craiova și trainer în cadrul centrului de limbă engleză Professor A’s International Academy pe care îl conduce.

Întâlnirile vor avea loc de două ori pe săptămână pe platforma online Zoom.

Acest proiect educațional este susținut financiar din grantul acordat de Ambasada Statelor Unite la București, în urma parteneriatului cu Consiliul Județean Dolj și Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”.

Pentru înscrieri, persoanele interesate sunt invitate să contacteze:

  • Secretariatul bibliotecii la numărul de telefon: 0251 532 267, Secția American Corner Craiova, la interiorul 110
  • Sediul bibliotecii, situat pe strada Mihail Kogălniceanu, nr. 9
  • Adresa de email: [email protected]

Înscrierile sunt deschise în perioada 6 martie 2024 – 18 martie 2024 și vor fi limitate la un număr de 25 de locuri.

Persoanele interesate trebuie să furnizeze următoarele informații la momentul înscrierii:

-Nume și prenume

-Număr de telefon

-Adresă de email

„Scopul acestui curs este acela de a îmbunătăți abilitățile de comunicare în limba engleză și de a consolida cunoștințele de gramatică la un nivel adecvat pentru o comunicare eficientă într-un mediu profesional și social. La finalul programului cursanții vor deprinde abilități de comunicare, cursul va oferi participanților oportunități ample de a își dezvolta abilitățile de comunicare în limba engleză, inclusiv înțelegerea și exprimarea orală și scrisă. Participanții vor avea ocazia să își consolideze cunoștințele de gramatică, astfel încât să poată folosi limba engleză corect și adecvat în diverse situații de comunicare. Cursul va spori șansele participanților de a obține sau avansa în locuri de muncă care necesită cunoașterea limbii engleze, întrucât aceasta este o competență valoroasă și adesea necesară în multe domenii profesionale.

Oferind acces gratuit la cursurile de limba engleză, se promovează egalitatea de șanse în ceea ce privește accesul la educație și dezvoltarea personală și profesională, indiferent de resursele financiare ale participanților.”, a declarat Lucian Dindirică, Manager al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman”

Etichete: , ,



Emisiuni Recente


Articole similare