Realizator: Mirela Giodea
Gala scriitorilor din Oltenia, desfășurată la Muzeul de Artă din Craiova, a adus în prim-plan celebrarea scriitorilor și a rolului lor în cetate. Au fost decernate Premiile Anuale ale Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România pentru cele mai bune cărți publicate în 2024, dar și o serie de alte premii și diplome aniversare.
Premiul Opera Omnia a încununat întreaga activitate literară a scriitorului Paul Aretzu, recompensând o carieră literară remarcată de critici și de colegii de breaslă. Premiul Cartea Anului a fost conferit scriitorilor Ion Deaconescu, pentru poezie, și Constantin Pădureanu pentru teatru.
Premiile Comitetului de conducere al Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România au recompensat activitatea scriitorilor și traducătorilor Emanuela Bușoiu, Titu Dinuț, Lavinia Similaru, Geo Constantinescu, Sever Negrescu.
Au mai fost decernate diplome pentru întreaga activitate scriitorilor care au împlinit vârste rotunde, dar și partenerilor de la Inspectoratul Școlar Județean Dolj pentru proiectul „Scriitori la catedră”, proiect care a adus în fața elevilor autori contemporani, în dorința de promovare a lecturii în rândul tinerilor.







