Cu carțile pe față – Mihai Murărețu

Realizator și moderator Mirela Giodea
Invitat Mihai Murărețu – editor Oltenia mea

Cu carțile pe față vorbim în această ediție despre o descoperire spectaculoasă care aduce informații inedite legate de primul război mondial, despre felul cum era viața pe front a ostașului român.

Vorbim așadar despre o carte album realizată de Mihai Murărețu, un mare iubitor de patrimoniu și istorie, un căutător febril al mărturiilor trecutului. În mijlocul furtunii , Jurnal de front, 1916-1919, Vasile F. Vâlceanu este un jurnal de front ținut de craioveanul Vasile Vâlceanu care prezintă aventura trăită pe fronturile Primului Război Mondial de militarii olteni ai unei unități specializate în aprovizionarea cu muniție pentru obuziere grele.

Cartea este o lectură interesantă, nu numai prin prisma faptului că autorul a participat la aproape toate momentele importante ale Primului Război Mondial din România, ci și datorită descrierilor amănunțite ale vieții – plină de pericol și aventură – pe care a fost nevoit să o ducă în locurile din imediata vecinătate a frontului.

Invitati: Mihai Murărețu,


Despre Cu cărţile pe faţă

„Cu cărțile pe faţă” ne propunem să dezbatem și să înțelegem cum se scrie cultura română de astăzi. Temele emisiunii, bogate și variate, sunt abordate cu […]


Mirela Giodea

Mirela Giodea lucrează la TVR Craiova din decembrie 1998, chiar de la înființarea studioului teritorial. Jurnalist cu experiență în mai multe zone ale producției tv, preferă, […]


Emisiuni Recente


Articole similare


Cu cărțile pe față – 18.11.2025

Realizator: Mirela Giodea Invitată: Gabriela Gheorghișor, critic literar, poetă Cu cărțile pe față vorbim în această ediție cu Gabriela Gheorghișor, cunoscut critic literar, care, de curând, […]

Cu cărțile pe față – 11.11.2025

Cu cărțile pe față – 11.11.2025 Realizator Mirela Giodea Invitat Silviu Gongonea – scriitor, istoric literar Cu cărțile pe față descoperim în această ediție o figură […]

Cu cărțile pe față – 16.09.2025

Invitat: Emil Boroghină – fondator Festivalul Internațional Shakespeare Craiova, director Teatrul Național din Craiova (1988-2000) Anul acesta este unul aniversar pentru cea mai importantă instituție culturală […]