CU CĂRȚILE PE FAȚĂ – premieră, azi, de la ora 19:00, la TVR Craiova și mâine, de la ora 13:05, la TVR3.
Realizator și moderator: Mirela Giodea
Invitat: Florin Stoican – activist de mediu, director geoparcul “Oltenia de sub munte”
Cu cărțile pe față vorbim în această ediție despre patrimoniul mondial UNESCO din România, ceea ce înseamnă deopotrivă patrimoniu cultural și natural. Vorbim așadar despre relația dintre conservarea și protejarea mediului natural și conservarea și promovarea patrimoniului cultural – tradițional, dar și despre schimbarea mentalităților în acest domeniu.
Florin Stoican, activist de mediu, a reușit performanța de a înființa, prin Asociația Kogayon, Parcul Național Buila – Vânturarița, iar acum este director al geoparcului „Oltenia de sub munte”, parc aspirant la rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO. Geoparcurile internaționale UNESCO sunt teritorii care combină elemente de patrimoniu natural și cultural, promovând un model viabil de dezvoltare durabilă a unor regiuni bogate în patrimoniu natural și cultural. Geoparcul Oltenia de sub munte înseamnă o suprafață de 63 de mii de ha, 6 localități – Horezu, Olănești, Costești, Vaideeni, Bărbătești și Stoenești – grupate în jurul Parcului Național Buila Vânturarița.
Acest proiect este rodul experienței anterioare a lui Florin Stoican și îmbină cel mai bine relația dintre protejarea, conservarea și promovarea obiectivelor naturale și a celor culturale dintr-o zonă, în beneficiul deopotrivă al naturii, al păstrării unei identități culturale a locului, dar și în beneficiul imediat, material, al bunăstării oamenilor din zonă.