Cultart – 30.11.2025

Cultart – 30.11.2025
Realizator: Mirela Giodea
Jurnalist: Loredana Berneanu

Eveniment Aniversare TNC 175
Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova marchează, anul acesta, 175 de ani de la înființare, aniversare ce aduce în prim-plan istoria, valorile și contribuția culturală a uneia dintre cele mai prestigioase instituții teatrale din România.
De-a lungul existenței sale, Teatrul Național craiovean a devenit o veritabilă forță culturală, un spațiu al excelenței artistice, un loc unde generații de artiști au contribuit la definirea identității teatrale românești.
Decorat de-a lungul timpului de Președinția României (2004, 2020) și de Casa Regală a României (2020), Teatrul Național „Marin Sorescu” continuă să fie o scenă conectată la marile curente teatrale internaționale și un promotor al dialogului cultural.

Ateliere si galerii Expo Gloriae Art Gallery
„Doar eu pot fi aici acum ” este titlul expoziției de grup deschisă la Craiova în cea mai tânără galerie privată din oraș. Tot tineri sunt și cei șapte artiști, precum și cele două curatoare ale proiectului. Prin lucrări diverse, protagoniștii investighează experiența prezenței și relația dintre individ, spațiu și cunoaștere, reușind să ne ofere pulsul artei tinere contemporane.

Carte frumoasă, cinste cui te-a scris! Călin Vlasie
Personalitate de prim rang a literaturii române, atât ca poet optzecist cunoscut, apoi ca unul dintre cei mai importanți editori de carte, cu o activitate remarcabilă, mai ales în ceea ce privește publicarea scriitorilor români contemporani, Călin Vlasie revine în forță cu propria operă, după o tăcere destul de îndelungată. Surpriza este reprezentată de debutul în proză, cu un proiect obsesie al scriitorului, ce datează din anii 80, romanul “Fading. Programul Fenix”, o carte ce aduce în prim plan lumea marginală și exotică a unui spital de psihiatrie din România comunistă.


Despre Cult@rt

Emisiunea CULT@rt își propune sa facă cunoscute publicului, evenimentele culturale din toate zonele tarii:  premiere, expoziții de artă, lansări de carte, dar şi ideile care au dus la fiecare demers artistic.


Mirela Giodea

Mirela Giodea lucrează la TVR Craiova din decembrie 1998, chiar de la înființarea studioului teritorial. Jurnalist cu experiență în mai multe zone ale producției tv, preferă, […]


Emisiuni Recente


Articole similare


Cultart – 21.12.2025

CULTART editia 7 premiera Realizator Mirela Giodea Jurnalist Loredana Berneanu In scena Ivanov O punere în scenă spectaculoasă, ce pendulează permanent între film și teatru, ne […]

Cultart – 16.11.2025

Realizator: Mirela Giodea Jurnalist: Loredana Berneanu Eveniment. Jaful secolului Cunoscutul regizor român Cristian Mungiu revine cu un film nou, de astă dată în calitate de scenarist. […]

Cultart – 26.10.2025

Realizator: Mirela Giodea Jurnalist: Loredana Berneanu În scenă. Premieră Gaițele Una dintre comediile savuroase ale perioadei interbelice din dramaturgia națională, Gaițele, de Alexandru Kirițescu, își desfășoară […]

Cultart – 28.09.2025

Cultart – 28.09.2025 Realizator: Mirela Giodea Jurnalist: Loredana Berneanu Eveniment. Începem ediția cu o călătorie într-o lume a trecutului, plină de exotism și de povești puțin […]

Cultart – 21.09.2025

Cultart, premieră în #GriladeToamnăTVRCraiova Realizator: Mirela Giodea Jurnalist: Loredana Berneanu 🎥Rubrica eveniment Vă propunem pentru început o călătorie într-o lume a secolului al 19-lea, prin intermediul […]