Memoria locului – Mănăstirea Călui-Olt

Aproape de comuna Oboga din județul Olt, se află unul dintre cele mai vechi și mai importante monumente de arhitectură religioasă din țara noastră – Mănăstirea Călui (1588), ctitorie a fraților Buzești: Radu, Preda și Stroe, sfetnici și luptători de seamă ai domnitorului Mihai Viteazul. Unii dintre membrii familiei Buzescu își dorm somnul de veci aici, iar primul portret pictat a lui Mihai Viteazul în calitate de domnitor este tot aici.

De-a lungul timpului, ansamblul monahal a trecut prin multe încercări, iar în prezent, a beneficiat de o restaurare care l-a readus la viață. În imediata vecinătate a bisericii vechi a mănăstirii s-a mai construit o biserică mai mare, care vine în întampinarea credincioșilor.

cameramani: Alin Dijmărescu, Victor Popa
asistent cameră: Marius Ioani
editor imagine: Lucian Popa
realizator: Simona Carauleanu


Despre Memoria locului

O emisiune care isi propune sa descopere poveştile ce stau încă ascunse în zidurile, uneori în ruină, ale culelor olteneşti, ale conacelor boiereşti, sau în lemnul vechilor biserici, dar și să îmbunătățească percepția publică asupra patrimoniului.


Simona Carauleanu

Este licenţiată în jurnalism, lucrează în presă din 1996 şi a început ca reporter la un post local de radio din Craiova. Şi acum îşi aminteşte […]


Emisiuni Recente


Articole similare