23 de monahi din mânăstiri din Oltenia şi Ardeal, dar şi angajaţi ai unor muzee din ţară, au finalizat cursurile de pregătire pentru a deveni muzeografi şi au susţinut astăzi examenul de absolvire. Timp de două luni, ei au învăţat de la specialiştii Muzeului Olteniei Craiova ce presupune această meserie, dar şi cum pot să creeze noi legături între cultura și civilizația bisericească și omul contemporan.
Este deja a cincea grupă care finalizează cursurile de muzeografi organizate de fundația Pastoral-Misionară „Sfântul Nicodim” din Craiova, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
Cursul a avut o parte teoretică, care a inclus legislaţie, dar şi informaţii despre patrimoniul cultural, cum se realizează o expoziţie, dar şi ce presupune tehnologia modernă şi cum poate ea atrage publicul, în special cel tânăr. Partea practică a prespupus vizitarea sălilor de expoziţie, a depozitelor şi a laboratoarelor Muzeului Olteniei.
Acest curs se adresează personalului din mănăstiri, seminarii şi licee teologice, din biblioteci şi muzee. Iniţiativa este unică la nivel naţional, iar Mitropolia Olteniei își dorește ca în viitor să înființeze o școală de ghizi.