Patronul Universității, Mihai Rotaru, a reziliat contractul cu directorul de imagine al clubului, fostul internațional Gică Craioveanu, de comun acord. „Grande” e a treia personalitate care părăsește gruparea din Bănie în ultimul an, după managerul general Marcel Popescu și președintele executiv Sorin Cârțu.
Încă o glorie a Universității Craiova trece „în rezervă”. Potrivit unor surse din cadrul clubului, patronul Mihai Rotaru a reziliat „de comun acord” contractul cu directorul de imagine al clubului, legendarul Gică Craioveanu. Motivul pentru care ruperea acordului, începând cu data de 1 iulie 2023, n-a fost oficializată l-a reprezentat, se pare, dorința de a nu tulbura apele chiar la debutul sezonului, înaintea meciului cu Dinamo. Craioveanu este a treia personalitate care iese din organigramă în ultimul an, după managerul general Marcel Popescu și președintele executiv al Universității, Sorin Cârțu, retras la puțină vreme după fluierul final al sezonului 2022/2023. În urma triumfului repurtat în procesul pentru palmaresul sportiv al echipei istorice, Rotaru pare acum focusat exclusiv pe atragerea de noi investitori. În această vară, Rotaru s-a despărțit de 7 jucători. În schimb, n-a făcut decât o singură achiziție: Alexandru Mitriță!