O tânără de 25 de ani, din județul Gorj a rămas fără 45.100 de euro și 2500 de franci elvețieni, după ce a încercat să-i introducă în România, prin vama Porțile de Fier 1, fără să îi declare. În plus, femeia a fost şi amendată cu 3.000 lei.
Conform legii, este permisă introducerea în țară a unei sume de până la 10.000 de euro, fără să fie declarată, iar pentru sumele de peste 10.000 de euro sunt necesare documente justificative. Polițiștii de frontieră au făcut un control asupra bagajelor femeii, în care au găsit suma de 55.100 de euro și cei 2.500 de franci, Posesoarea nu a putut prezenta documente cu privire la proveniența banilor, așa că polițiștii i-au restituit 10.000 de euro din această sumă, restul banilor fiind confiscaţi. Bancnotele au rămas în custodia biroului vamal, iar tânăra are la dispoziție 30 de zile să prezinte documente care să ateste proveniența acestora, în caz contrar banii vor rămâne confiscați. De asemenea femeia a primit și o amendă de 3.000 de lei pentru că a încălcat legea.