Șase percheziții domiciliare, urmate de trei rețineri, au avut loc în județul Gorj într-un dosar de proxenetism și cămătărie. Din cercetările poliţiştilor se pare că suspecții au racolat femei pe care le-au dus în Germania pentru prostituție, iar o parte din banii obținuți erau dați apoi cu camătă. Atenţie! Urmează imagini şi informaţii cu puternic impact emoţional! Iar pentru sesizări legate de proxenetism, este recomandat să contactați Poliția prin numărul de urgență 112.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, alături de trupele speciale și jandarmi, au descins la locuințele a patru suspecți din Rovinari, Bâlteni și Negomir. Trei bărbați – cu vârste între 36 și 41 de ani au fost duși la audieri și reținuți pentru 24 de ore. Ei sunt acuzați că au obținut foloase patrimoniale de pe urma a trei femei care practicau prostituția.
Totodată, un al patrulea bărbat, de 42 de ani, din Bâlteni, este acuzat de camătă. Acesta ar fi oferit împrumuturi ilegale cu dobânzi, fără a fi autorizat. El se află în custodia autorităților italiene, fiind deja vizat într-un alt dosar penal.
Față de cei trei bărbați Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, urmând ca, pe timpul măsurii, cei doi bărbați de 36 și 41 de ani, să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.


















