Ziua mondială a animalelor a fost sărbătorită și la Craiova, mai precis la adăpostul canin de la Breasta. Societatea Salubritate Craiova i-a invitat pe craioveni să adopte astăzi un câine și chiar i-a premiat pe cei care au făcut acest lucru. Acțiunea a fost un succes.
Până la ora prânzului, opt câini din adăpostul canin de pe Breasta au plecat la noua casă. Iubitorii de animale au profitat și de cadourile oferite de sponsori.
Conducerea societății de salubritate vrea să organizeze mai des astfel de acțiuni de adopții. Iubitorii patrupedelor sunt invitați la adăpost unde este aproape imposibil să nu găsească un exemplar pe gustul lor. 150 de câini deparazitați și sterilizați erau astăzi pregătiți pentru adopții.
În fiecare an, aproximativ 1400 de câini de pe străzile Craiovei sunt capturați și ajung la adăpostul canin de la Breasta.
Alte stiri din data: 4 octombrie 2021
AU CÂȘTIGAT PE MERIT
CS Universitatea s-a impus în fața rivalei de la FCU cu scorul de 2-0. Meciul a fost unul slab în care trupa lui Reghe a dovedit […]
20 DE LOCALITĂŢI DIN VÂLCEA, ÎN SCENARIUL ROŞU
Nu mai puţin de 20 de comune şi oraşe din judeţul Vâlcea au intrat în scenariul roşu din cauza ratei mari de infectare cu virusul SARS-CoV2. […]
ORE ÎNTREGI, PLIMBATĂ CU SALVAREA
Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu după ce o femeie suspectă de Covid a fost plimbată câteva ore între secţiile unităţii medicale. […]
11 DECESE ÎN ULTIMELE 48 DE ORE ÎN MEHEDINȚI
Situația tot mai dramatică, în Mehedinți în ceea ce privește infectarea cu virusul SARS-CoV2. 11 persoane au pierdut lupta cu virusul, doar în acest sfârșit de săptămână […]
ARBORII USCAȚI, ATRACȚIEA PARCULUI
Zece arbori uscați din Parcul ,,Constantin Poroineanu, din Caracal au devenit atracţie pentru trecători. Autorităţile au decis transformarea lor în statui care să îmbunătățească imaginea celui mai populat […]
NUMĂR MARE DE PACIENŢI, OPERAŢII AMÂNATE
Valul patru al pandemiei a umplut secţia de Terapie Intensivă şi a Spitalului de Urgenţă din Craiova. 30 de paturi destinate pacienţilor în stare gravă şi foarte […]
Ultimele stiri:
„SĂ LE DĂRUIM CRĂCIUNUL”
Sărbătorile de iarnă înseamnă colinde, lumină și bucurie. Pentru unii dintre noi, Crăciunul înseamnă brad împodobit și mese pline. Pentru alții, înseamnă doar o dorință, care […]
DIN NOU ÎN STRADĂ
A fost din nou protest la Craiova din cauza felului în care funcţionează sistemul de justiţie din România. Aproximativ 50 de persoane au ieşit în faţa […]
ÎMPREUNĂ PENTRU PRIETENII NECUVÂNTĂTORI
De sărbători, mulți aleg să ofere în dar un cățel sau o pisică. Dar la scurt timp după ce magia Sărbătorilor trece, multe animale ajung în […]
ÎMPREUNĂ PENTRU EDUARD
Îi place să deseneze şi este pasionat de fotbal, însă nu poate să meargă. Aceasta este, pe scurt, povestea lui Eduard, un adolescent de 14 ani […]
MII DE TURIȘTI ATRAȘI DE MAGIA TÂRGULUI DE CRĂCIUN
Cel mai frumos Târg de Crăciun din Europa a fost şi în acest sfârşit de săptămână vizitat de mii de turişti din ţară şi din străinătate, […]
CAPELĂ ORTODOXĂ LA AEROPORTUL DIN CRAIOVA
Aeroportul Internaţional Craiova are o capelă ortodoxă. Lăcaşul de cult ridicat în noul terminal, a fost sfinţit, astăzi, de ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. […]
GALA SCRIITORILOR DIN OLTENIA LA A TREIA EDIȚIE
Gala Scriitorilor din Oltenia desfășurată la Muzeul de Artă din Craiova a adus în prim plan celebrarea scriitorilor și a rolului lor în cetate. Au fost […]
INTERVIUL ZILEI – NOUA CAPELĂ ORTODOXĂ
ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei a sfinţit, astăzi, un nou lăcaş de cult. Este capela ortodoxă de la noul terminal al Aeroportului Internaţional din […]
LA UN PAS DE PERICOL
Două autoturisme au intrat în coliziune astăzi, într-o intersecție din Drobeta Turnu Severin, după ce șoferul unuia dintre ele nu a acordat prioritate. În urma impactului, […]
ORAȘ FĂRĂ APĂ, AUTORITĂȚILE TAC
La Curtea de Argeș oamenii nu au apă potabilă la robinete de o lună. Cauza este golirea lacului de acumulare al barajului Vidraru, care de joi […]















