Un tânăr din Gorj a pus bazele unei afaceri neobișnuite. Crește milioane de râme roșii, de California și produce bio humus. Agricultorii îl preferă în detrimentul îngrășămintelor chimice pentru că îi ajută să-si dubleze producția, dar și să aibă în solarii fructe și legume cu adevărat bio.
Ideea de a face îngrășământ natural i-a venit lui Daniel in timp ce lucra într-o multinațională. A văzut că cererea pentru fructele și legumele bio este tot mai mare. A început afacerea cu doar două familii de râme roșii comandate de peste Ocean. Acum are milioane de râme.
Câțiva agricultori din Gorj au făcut deja experimente si au comparat recoltele. Producția aproape că s-a dublat in solariile unde au folosit îngrășământul produs de râme față de serele unde au pus îngrășăminte chimice. Fertilizantul bio este, evident, mai scump, dar fermierii spun că merită investiția. Și așa reușesc să vândă în piețe fructe și legume cu adevărat naturale.